BREAKING Pădurile Băneasa, Snagov și Andronache din jurul Bucureștiului vor fi introduse în zona de protecție, tăierile de lemn vor fi interzise
Pădurile Băneasa, Snagov și Andronache, toate amplasate în jurul Bucureștiului, vor avea regimul juridic schimbat din lun martie și vor face parte din zona de protecție, ceea ce înseamnă că e interzisă tăierea lemnului în scop economic.
Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Mediului, Costel Alexe, aflat chiar în Pădurea Băneasa.
Potrivit definiției din Codul Silvic, pădurile din zonele de protecție pot fi doar igienizate, adică pot fi tăiați doar arborii bolnavi si uscati.
Corpul de control al ministrului, trimis să verifice defrișările din Pădurea Băneasa reclamate de societatea civilă, nu a gasit nici o neregulă, a mai spus Costel Alexe.
Decizia a venit după ce Ocolul Silvic Bucureşti în pădurea Băneasa a tăiat nu mai puţin de 1.650 de arbori din Pădurea Băneasa. Activiştii de mediu îi acuză pe silvicultori că au tăiat foarte mulţi copaci sănătoşi şi prea puţini uscaţi sau bolnavi.
Problema este că, dacă ne uităm la cioatele care au rămas în urmă, observăm că au fost tăiaţi foarte mulţi arbori sănătoşi cu trunchiuri viguroase şi foarte puţini copaci bolnavi, uscaţi sau subţiri, aşa cum ar fi fost normal în cazul unei rărituri.
Reprezentanţii Ocolului Silvic, deşi admit că au fost tăiaţi şi foarte mulţi copaci sănătoşi, spun că totul a fost făcut cu respectarea legii şi nu în ultimul rând a Codului Silvic. Prin urmare, spun aceştia, o parte din cei peste 570 de m3 vor fi vânduţi către populaţie ca lemn de foc cu circa 400 lei m3, iar restul lemnului, cel apt pentru industrializare, va fi scos la licitaţie pentru a fi vândut firmelor care se ocupă cu prelucrarea lui. Anual, din Pădurea Băneasa sunt exploataţi legal circa 1.000 m3 de lemn.