BREAKING Orban anunță că a cerut grupului tehnico-științific să analizeze posibilitatea redeschiderii restaurantelor

BREAKING Orban anunță că a cerut grupului tehnico-științific să analizeze posibilitatea redeschiderii restaurantelor

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că poate spune că a fost oprită creșterea epidemiei de COVID-19 și a anunțat că a cerut grupului de suport tehnico-științific să analizeze posibilitatea redeschiderii restaurantelor.

„Am solicitat grupului de suport tehnico-științific să analizeze posibilitatea reluării activității în restaurante, în spații închise. Aștept o evaluare și în funcție de aceasta vom lua o decizie”, a declarat premierul.

Ludovic Orban a susținut că a fost oprită creșterea epidemiei: „Putem spune că am oprit creșterea epidemiei”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că, până nu se va înregistra o descreştere consistentă a epidemiei cu noul coronavirus, nu vor fi luate alte măsuri de relaxare cu privire la terase şi restaurante.

„Până când nu reuşim să ajungem la un număr mic de cazuri, deci până când nu intrăm într-o descreştere consistentă a epidemiei, nu se vor lua alte măsuri de relaxare. Dar, în contrapartidă, Guvernul va veni cu măsuri de sprijin economic”, a precizat Iohannis.

O acțiune de protest a fost organizată, miercuri seara, între orele 17:00 şi 18:00, de reprezentanții organizaţiilor patronale din industria turismului, nemulțumiți de măsurile pentru combaterea epidemiei impuse de autorități, care le afectează activitatea economică.

Interdicția privind redeschiderea restaurantelor/localelor este principalul reproș pe care industria HoReCa îl aduce autorităților.

Angajații care au participat la protest au oprit lucrul timp de o oră şi au ieşit în faţa locului de muncă purtând pancarte pe care scria „Guvernul ORBan, CoVid legislativ”, „Nu ne ajutaţi, nu ne ascultaţi, doar ne ignoraţi”,” Vedeţi că vi se răceşte economia”, „Suntem 40.000 de firme. Contează?” etc, încercând să atragă atenţia asupra situaţiei de criză în care se află cei 400.000 de angajaţi din hoteluri şi restaurante în urma restricţiilor impuse de autorităţi.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”