BREAKING Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată luni, de la ora 14,00
Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban va fi dezbătută și votată luni, de la ora 14.00, a stabilit conducerea Parlamentului.
Birourile permanente reunite au avut joi în ședință în care au stabilit calendarul moțiunii.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunțase de miercuri că moțiunea de cenzură va fi votată luni.
Moțiunea de cenzură a fost citită în Parlament în 21 august. În aceeași zi, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu depunerea moțiunii de cenzură, însă CCR va dezbate sesizarea în septembrie.
PSD anunțase că procedura moțiunii de cenzură continuă indiferent de sesizarea la Curtea Constituțională, a cărei decizie se aplică doar pentru viitor.
Moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată” a fost iniţiată de PSD şi semnată de 205 de senatori şi deputaţi. Social-democraţii susţin că reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus.
Un capitol al moţiunii de cenzură se referă la „chermezele PNL în vreme de pandemie”, semnatarii afirmând că „reprezentanţii Guvernului şi-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia”.
Documentul are, totodată, un capitol privind „restricţiile contradictorii impuse cetăţenilor români”. Potrivit social-democraţilor, „o altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2 a fost seria nesfârşită de decizii şi măsuri contradictorii”.
PSD se referă şi la „devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”, aducând în atenţie raportul recent al Curţii de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgenţă.
Nu în ultimul rând, social-democraţii susţin că „nivelul de trai al populaţiei s-a prăbuşit”, iar „oamenii au pierdut tot ce câştigaseră în guvernarea PSD”. Conform semnatarilor moţiunii, „Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia şi cercul vicios al salariilor mici”.