BREAKING Jocurile sunt făcute / Camera Deputaților a aprobat solicitarea Pro România privind constituirea grupului de deputaţi independenţi

BREAKING Jocurile sunt făcute / Camera Deputaților a aprobat solicitarea Pro România privind constituirea grupului de deputaţi independenţi

Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, constituirea grupului deputaţilor independenţi Pro Europa. Deputatul Daniel Constantin a propus constituirea acestui grup din care urmează să facă parte deputaţii aparţinând Pro România, partidul condus de Victor Ponta, anunță G4Media .

 
Grupul neafiliaților, condus în acest moment de Victor Ponta, are 25 de deputați.

Marcel Ciolacu, propus de PSD la şefia Camerei Deputaţilor, a declarat miercuri dimineață, că deputaţii Pro România vor fi recunoscuţi ca grup parlamentar.

„Eu v-am promis ceva şi primul lucru pe care-l doresc, alături de doamna prim-ministru, este să recunoaştem nişte evidenţe. Cum am recunoscut, şi doamna prim-ministru şi preşedinte interimar a recunoscut votul oamenilor şi încercăm să vedem ceea ce s-a întâmplat, categoric că şi la Camera Deputaţilor o să recunoaştem şi grupul PRO România, care există”, a declarat deputatul Marcel Ciolacu la Parlament.

El a adăugat că vorbeşte „de normalitate, nu de alianţe”, întrebat dacă PSD vizează o alianţă cu Pro România, şi a adăugat: „Şi nici nu sperăm vreun vot”.

Premierul Viorica Dăncilă, prezent alături de Marcel Ciolacu la Parlament, a precizat: „Să nu încurcăm lucrurile, nu avem o alianţă cu Pro România”.

Deputaţii care fac parte din Pro România au solicitat marți, în Biroul Permanent al Camerei, constituirea grupului de deputaţi independenţi Pro Europa, a anunţat, marţi, Daniel Constantin, lider al partidului.

„Avem solicitarea pentru constituirea grupului de independenţi Pro Europa. Aşa cum ştiţi, am început acest demers lunile trecute, în această sesiune parlamentară. Ieri am depus o nouă cerere. Vin la această şedinţă cu speranţa că, în urma votului de duminică, liderii PSD care conduc în continuare Camera Deputaţilor au înţeles mesajul votului şi că începând de astăzi acea atitudine de forţare a legii din trecut, inclusiv din partea domnului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Florin Iordache, nu va mai exista”, a afirmat Daniel Constantin la Parlament.

El a adăugat că speră că abuzurile au încetat şi se va constitui acest grup.

„Am înţeles că nu doresc în acest moment să pună această solicitare a noastră pe ordinea de zi, dar vom vedea în comitetul liderilor şi chiar cred că, aşa cum a spus şi Curtea Constituţională şi aşa cum este normal într-o democraţie, toate aceste solicitări vor fi discutate cu prioritate. (…) Sper ca începând de ieri, de astăzi aceste abuzuri să nu mai existe şi să se ia act de constituirea grupului de independenţi Pro Europa la nivelul Camerei Deputaţilor”, a adăugat Constantin.


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 Foarte interesante amănunte...

4 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron