BREAKING Bulgaria a scos armata pe străzi! Circulația între orașe, restricționată!

BREAKING Bulgaria a scos armata pe străzi! Circulația între orașe, restricționată!

Nimeni nu va putea părăsi oraşele Bulgariei fără un motiv întemeiat, începând de sâmbătă, iar persoanele cu vârste de peste 60 de ani vor avea acces în magazine alimentare şi în farmacii numai între orele 08:30 şi 10:30, măsuri luate de autorităţile de la Sofia pentru a preveni răspândirea coronavirusului, relatează agenţiile BTA, Reuters şi EFE.
Agenţii de poliţie, sprijiniţi de soldaţi, vor permite intrarea şi ieşirea din oraşele bulgare, inclusiv din capitala Sofia, numai personalului medical şi acelor persoane care prezintă un document prin care atestă motivul deplasării, semnat de angajator sau de medic, după caz, ori pentru revenirea la domiciliul permanent. Această măsură nu priveşte însă şi localităţile mai mici.
Parlamentul de la Sofia a votat vineri, după o dezbatere aprinsă, pentru mobilizarea armatei în vederea asistării autorităţilor civile în aplicarea acestor restricţii.
Între orele 08:30 şi 10:30 accesul în magazine alimentare şi farmacii va fi rezervat persoanelor cu vârste peste 60 de ani, celelalte persoane având acces în afara acestui interval orar.
Tot de sâmbătă, parcurile din oraşele bulgare vor fi închise, cu un acces limitat pentru perioade scurte numai în cazul celor care-şi plimbă animalele de companie.
Într-o conferinţă de presă comună, şeful echipei de combatere a COVID-19, Vencislav Mutafchiyski, ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, şi cel de interne, Mladen Marinov, au precizat că pentru aplicarea carantinei vor fi efectuate controale la punctele de intrare şi ieşire din Sofia şi din celelalte oraşe.
Măsuri speciale sunt deja aplicate în mai multe oraşe în cartierele locuite de romi. Mii de romi bulgari au revenit recent din statele occidentale şi există temerea că unii dintre ei ar fi putut contracta acolo coronavirusul, notează Reuters.
La Nova Zagora, Kazanluk şi Sliven, unde locuiesc peste 50.000 de romi, autorităţile au instalat puncte de control pentru a nu permite ieşirea romilor în grupuri mari. ''S-ar putea ca ei să se simtă discriminaţi, dar nu este nicidecum aşa ceva. Nu acesta este scopul măsurii'', a precizat în faţa presei primarul oraşului Nova Zagora, Nikolai Grozev.
Bulgaria a declarat săptămâna trecută stare de urgenţă şi avea vineri 129 de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus, cu 22 mai multe faţă de joi, şi trei decese. (Sursa: Agerpres)
Fuga din carantină a devenit în Bulgaria sport de masă/În ciuda interdicției, o femeie cu copilul ei au plecat cu trenul din Varna și au scris pe ușa compartimentului că sunt contaminați cu coronavirus
Nerespectarea indicaţiilor privind carantina la domiciliu devine un fenomen de masă în Bulgaria. Într-o singură zi, procuratura a anunţat câteva asemenea anchete. Poliția a fost, de asemenea, nevoită să urmărească în toiul nopţii un cetăţean turmentat, de la Spitalul Pirogov la Gara Centrală din Sofia, din cauza faptului că era suspectat de coronavirus. Bărbatul a decis să nu aștepte rezultatele testelor și a plecat pur şi simplu, iar echipele de poliție au alergat după el, transmite Mediapool, citată de Rador.

„Fugarul de la miezul nopții din Spitalul Pirogov din Sofia a fost găsit într-o stare de neputinţă și dus la spital pentru examinare”, a explicat șeful celulie operative, generalul Venţislav Mutafchiiski. Acolo i s-a făcut un test rapid de coronavirus, care a fost pozitiv. Conform specialiştilor bulgari, aceste teste nu sunt sigure şi de aceea se face şi a doua analiză. Bărbatul a fost internat în spital, însă trebuia să aştepte rezultatul, iar el a fugit. „Au avut loc acţiuni de urmărire şi a fost găsit în Gara Centrală şi întors. O să vedem şi rezultatul azi”, a explicat Mutafciiski.

Suntem infectaţi de coronavirus

Împotriva unei mame şi a fiului ei au fost formulate acuzaţii de răspândire a informaţiilor false şi inducere de panică, precum şi pentru încălcărea carantinei, informează procuratura. Cele două persoane s-au întors din Germania la data de 13 martie şi trebuia să rămână în izolare pentru o perioadă de două săptămâni. Patru zile mai târziu s-au urcat însă în trenul de Varna.

Pe uşa compartimentului de tren şi-au lipit un bilet pe care au scris că sunt contaminate cu coronavirus. „Angajaţii feroviari au semnalat situaţia călătorilor cu COVID-19 în toate gările în care a oprit trenul. La gara din Varna, mama şi fiul au fost întâmpinaţi de angajaţi ai Inspecţiei Regionale de Sănătate şi de reprezentanţi ai celulei operative pentru combaterea coronavirusului. La primul consult al celor doi s-a stabilit că fiul, în vârstă de 23 de ani, are temperatură, ceea ce i-a trimis în Clinica de Boli Infecţionase „Sfânta Marina”. Acolo nu au fost însă stabilite simptome de coronavirus şi cei doi au fost trimişi să fie trataţi la domiciliu, urmând să stea şi într-o carantină de 14 zile”, scrie procuratura.

Fugari

În doar o zi, au fost demarate cel puțin patru procese de încălcare a carantinei la domiciliu în diferite locuri din Bulgaria. Două procese au loc la Varna împotriva celor care au ajuns din țări cu risc ridicat, care doar câteva zile mai târziu au părăsit din nou țara, în ciuda avertismentelor.

Parchetul din oraşul Goţe Delchev are un caz similar. Este împotriva unui bărbat care venise în Bulgaria din Italia, iar câteva zile mai târziu plecase în România. În Burgas a fost demarat un proces din cauza deschiderii unei săli de jocuri de noroc, în pofida interdicţiilor. Potrivit modificărilor adoptate în regim de urgenţă în Codul Penal, încălcarea carantinei se pedepseşte cu 5 ani de închisoare şi amendă.

Sursa:  Mediapool / Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri