BREAKING! Procuroarea PSD crește PRESIUNEA pe Kovesi! DNA a predat încă 5 dosare către SS!
BREAKING! Procuroarea PSD crește PRESIUNEA pe Kovesi! DNA a predat încă 5 dosare către SS! DNA a înaintat Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) din cadrul Parchetului general dosarul Ghiţă-Ponta-Blair pe data de 13 februarie 2019, se arată într-un răspuns al DNA pentru G4Media.ro .
„Au fost înaintate Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie un număr de cinci dosare, din care patru au fost solicitate “în interesul soluționării unei cauze penale”, iar unul spre consultare. Cauzele respective au fost înaintate în original și nu este stabilit vreun termen de returnare a acestora”, a arătat DNA pentru G4Media.ro .
Celelalte dosare DNA solicitate “în interesul soluționării unei cauze penale” ar avea legătură tot cu Ghiţă şi Cosma, iar cel de-al cincilea, înaintat „spre consultare”, ar fi dosarul lui Adamescu jr, potrivit surselor G4Media.ro .
Dosarul Ghiţă-Ponta-Blair a fost deschis de procurorii DNA Ploieşti la data de 6 septembrie 2016. Fostul premier Victor Ponta a fost pus sub acuzare pentru „folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite” şi „complicitate la infracţiunea de spălare de bani”, iar Sebi Ghiţă pentru „spălare de bani”.
DNA Ploieşti reclama faptul că Ghiţă ar fi finanţat cu 220.000 de euro vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair în 2012 cu scopul de a-i crea imagine şi capital politic lui Victor Ponta, pe atunci lider PSD, în contextul alegerilor europarlamentare şi generale din acel an. S-ar fi eludat astfel legislaţia finanţării campaniilor electorale. Totul ar fi fost justificat legal sub forma unor contracte între oamenii lui Ghiţă şi un ONG apropiat de Ponta, care a organizat vizita lui Blair. În schimbul „foloaselor necuvenite”, Ponta l-ar fi lăsat pe Ghiţă să candideze din partea PSD într-un colegiu bun (Blejoi-Prahova), aşa că acesta a ajuns în Parlament fără emoţii.
Vlad Cosma, martor al acuzării. Potrivit unor surse judiciare, unul dintre martorii de bază ai acuzării a fost deputatul PSD, Vlad Cosma. El ar fi încheiat un „deal” cu procurorii DNA Ploieşti Lucian Onea şi Mircea Negulescu zis Portocală ca să îi „toarne” pe Ponta şi pe Ghiţă şi să-şi uşureze astfel situaţia juridică în dosarele de corupţie pe care le avea. Potrivit legii, dacă un inculpat colaborează cu anchetatorii, beneficiază de reducerea la jumătate a pedepsei. De frica lui Ghiţă, Cosma junior ar fi acceptat să vorbească însă cu Onea şi Portocală doar ca martor cu identitate protejată. El a dat declaraţii „soft” ca martor cu identitate reală şi declaraţii „hard”, defavorabile lui Ponta şi Ghiţă, sub identitate protejată.
Ce acuză acum SIIJ în dosarul Kovesi-Onea-Portocală. Procuroarea Adina Florea îi acuză pe procurorii Onea şi Portocală că ar fi „smuls” declaraţii de la „nevinovaţi” precum Vlăduţ Cosma ca să îi „înfunde” pe Ponta şi Ghiţă.
Onea şi Portocală ar fi format un „grup infracţional organizat” la DNA Ploieşti „ în scopul comiterii infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals, în dauna mai multor persoane cărora le-au atribuit calitatea de subiecţi procesuali principali cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor acestora, au dispus şi au propus luarea măsurilor preventive privative de libertate, au dispus trimiterea în judecată a acestora, cunoscând că sunt nevinovate, au indus în eroare organele judiciare prin ticluirea şi producerea de probe nereale, inclusiv prin contrafacerea unor înscrisuri”, potrivit procesului verbal de aducere la cunoștință a acuzației de constituire de grup infracțional organizat împotriva procurorilor Onea şi Portocală, document consultat de G4Media.ro.
„A exercitat (fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea – n.r.) presiuni şi constrângeri faţă de persoana vătămată Cosma Vlad Alexandru, cercetat în calitate de inculpat, în scopul de a-l determina să dea declaraţii cu privire la numiţii Ponta Victor Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Dragnea Liviu, Savu Daniel, (fost senator PSD – n.r.) Tudose Liviu Mihail (procuror general adjunct la Parchetul Curţii de apel Ploieşti – n.r.), Voloşevici Andrei, Bădescu Iulian (foşti primari PDL şi PSD ai Ploieştiului – n.r.)”, se mai arată în documentul citat.
Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi este acuzată că ar fi coordonat „grupul infracţional organizat” format de Onea şi Portocală la DNA Ploieşti. Kovesi ar fi dat o circulară şi le-ar fi permis procurorilor de la DNA Ploieşti să abordeze inculpaţii cu tehnici de anchetă controversate sau nelegale (în opinia Adinei Florea), cum ar fi posibilitatea de a audia un denunţător, atât cu identitate reală, cât şi cu identitate protejată, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Vlăduţ Cosma sau al afaceristului ploieştean, Răzvan Alexe.
Al cincilea dosar trimis la SIIJ, de această dată, pentru „consultare” este cel al lui Adamescu junior, potrivit surselor G4media. Alexander Adamescu este acuzat de DNA că, împreună cu tatăl său, Dan Adamescu (între timp, condamnat şi decedat), ar fi mituit judecători de la Tribunalul Bucureşti ca să favorizeze companiile familiei în cadrul unor proceduri de insolvenţă.
Adamescu jr. a fost arestat anul trecut la Londra după ce ar fi pus pe masa instanţei britanice un raport fals al Administraţiei penitenciarelor despre condiţiile grele din închisorile româneşti. Între timp, Adamescu a fost eliberat şi aşteaptă finalizarea procedurii de extrădare în România.
Dosarul Tel Drum. SIIJ a solicitat de 4 ori de la DNA şi dosarul Tel Drum privindu-l pe liderul PSD Liviu Dragnea, însă procurorul general Augustin Lazăr a decis ca dosarul să fie instrumentat de DNA, iar SIIJ să se mulţumească doar cu o copie „spre consultare”.