Brazilia: Preşedintele Jair Bolsonaro numeşte o primă persoană de culoare în guvernul său, la Educaţie

Brazilia: Preşedintele Jair Bolsonaro numeşte o primă persoană de culoare în guvernul său, la Educaţie

Criticat pentru lipsă de diversitate în guvernul său, preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a numit miercuri o primă persoană de culoare în echipa sa de miniştri, încredinţând portofoliul Educaţiei lui Carlos Alberto Decotelli, informează vineri AFP.

Economist şi profesor universitar, noul ministru, în vârstă de 70 de ani, apare surâzând alături de şeful statului pe o fotografie publicată de acesta din urmă pe Twitter, pentru a anunţa numirea lui.

Decotelli este al treilea ministru al educaţiei din guvernul Bolsonaro. El l-a înlocuit pe Abraham Weintraub, care a demisionat la o săptămână după o serie de polemici. Bolsonarist fervent, Wintraub a făcut pe Twitter declaraţii antichineze rasiste, a relativizat atrocităţile naziste şi i-a calificat drept "tâmpiţi" pe judecătorii Curţii Supreme, care, potrivit lui, ar trebui "aruncaţi în închisoare".

Carlos Alberto Decotelli pare să aibă un profil mult mai consensual. Într-un interviu pentru CNN Brazilia, la scurt timp după numirea lui, el a promis "mai mult dialog cu universităţile şi centrele de cercetare".

Noul ministru s-a declarat de asemenea "surprins" că a fost ales de Jair Bolsonaro. "Încă mai ieri ţineam cursuri şi astăzi am fost convocat la o întâlnire" cu preşedintele, a dezvăluit el.

Ofiţer de marină în rezervă, el a ocupat deja un post de rang înalt în cadrul administraţiei Bolsonaro, prezidând Fondul Naţional pentru Dezvoltare şi Educaţie, din februarie până în august 2019.

Guvernul lui Jair Bolsonaro a trecut, de când a preluat conducerea, prin circa zece demisii sau destituiri de miniştri, din cauza polemicilor sau pentru incompatibilitate cu preşedintele, cum a fost cel mai recent cazul ultimilor doi titulari de la Sănătate, în plină pandemie de COVID-19.

În afară de lipsa de diversitate rasială, acest guvern numără doar două femei printre cei 23 de miniştri.

În Brazilia, 54% din populaţie este formată din negri, însă inegalităţile rasiale persistă în această ţară care a fost ultima din America ce a abolit sclavia, în 1888. Înainte de a fi ales, Jair Bolsonaro a făcut afirmaţii rasiste împotriva negrilor.

În ultimele săptămâni, manifestaţii împotriva lui au adunat de asemenea militanţi antirasişti, în contextul mobilizărilor care au avut loc în lume după moartea lui George Floyd.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…