Brazilia: Preşedintele Bolsonaro, spitalizat pentru o ocluzie intestinală, care nu necesită deocamdată operaţie

Brazilia: Preşedintele Bolsonaro, spitalizat pentru o ocluzie intestinală, care nu necesită deocamdată operaţie

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, suferind de o ocluzie intestinală, a fost internat miercuri într-un spital privat din Sao Paulo, unde va primi 'într-o primă fază' un 'tratament clinic conservator', indică cel mai recent buletin medical, care exclude deocamdată o intervenţie chirurgicală de urgenţă, informează joi AFP.

'După teste clinice, de laborator şi imagistice, preşedintele va rămâne în spital într-o primă etapă pentru un tratament clinic conservator', a anunţat spitalul privat Vila Nova Star în buletinul semnat de echipa medicală.

După ce a fost internat în cursul nopţii la spitalul militar din Brasilia din cauza unei crize persistente de sughiţ care dura de mai bine de zece zile, Bolsonaro a fost transportat spre sfârşitul după-amiezii la aeroportul Congonhas din Sao Paulo şi apoi cu ambulanţa la spitalul Vila Nova Star.

La Brasilia, el fusese spitalizat într-o secţie de terapie intensivă şi 'intubat ca măsură de precauţie', a declarat la radio fiul preşedintelui, senatorul Flavio Bolsonaro.

Preşedintele de extremă dreapta vorbise săptămâna trecută despre problemele sale cu sughiţul, după un implant dentar.

După ce a fost înjunghiat în intestin în septembrie 2018, în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, Bolsonaro a suferit şase intervenţii chirurgicale, dintre care cinci la aparatul digestiv.

În iulie 2020, Bolsonaro s-a îmbolnăvit de COVID-19, dar nu a avut decât simptome uşoare şi nu a avut nevoie de spitalizare.

Noua sa internare intervine într-un context de criză politică şi de erodare a popularităţii sale, pe fondul acuzaţiilor de corupţie în contractele negociate de guvernul său pentru combatarea epidemiei de COVID-19, care a făcut deja aproape 540.000 de morţi în Brazilia.

În plus, comisia senatorială care anchetează de aproape trei luni modul în care guvernul a gestionat criza sanitară a primit o prelungire de mandat de 90 de zile.

Cele mai recente sondaje în perspectiva alegerilor din 2022 arată că Jair Bolsonaro ar fi învins categoric de fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”