Brățările dacice de aur au fost considerate de unii specialiști obiecte religioase cu semnificații profunde. Istoria lor este plină de controverse, iar unii dintre cei care le-au însușit au sfârșit tragic.

Brățările dacice de aur descoperite la Sarmizegetusa Regia au fost considerate tezaure rezervate elitei dacilor și zeităților acestora. Aurul era considerat sfânt și era destinat zeilor și spiritelor, afirma dr. Barbara Deppert Lippitz (1939 - 2023), omul de știință care a confirmat pentru prima dată autenticitatea spiralelor dacice împodobite cu capete de dragon, furate din capitala dacilor.

Șarpele, stilizat la capetele spiralelor de aur, se regăsea în numeroase reprezentări ale artei dacilor. Avea un rol protector, afirmau oamenii de știință, care au cercetat contextele în care artefactele au fost descoperite. Aurul dacic a stârnit controverse, iar descoperirea și furtul lui nu au fost privite cu ochi buni, unii autori crezând că poate aduce nenorociri.

Brățările de aur dispărute de pe altarele dacilor

Cel puțin 24 de brățări dacice de aur (video) au fost descoperite în anii 1999 - 2001, la Sarmizegetusa Regia (județul Hunedoara), însă doar zece dintre ele au rămas în patrimoniul României, fiind recuperate în perioada 2007 - 2011.

De peste un deceniu, 11 spirale de aur, găsite de braconieri la începutul anilor 2000 în capitala dacilor, și traficate apoi pe piața neagră a antichităților sunt date în urmărire internațională, existând informații despre descoperirea și traficarea lor. Alte trei brățări dacice de aur au fost furate din expoziția organizată într-un muzeu din Țările de Jos, împreună cu Coiful regal de aur de la Coțofenești.

Primul tezaur de brățări dacice de aur cuprindea şase piese și a fost scos la iveală de braconieri în martie 1999 într-o zonă a Sarmizegetusei Regia numită Culmea Căprăreţei, aflată la 600 de metri de incinta sacră. Toate au fost recuperate de statul român.

În aceeași perioadă a fost descoperit și al doilea tezaur, care cuprindea 800 – 1.000 de monede Lysimah, cel puţin o brăţară spiralică şi 2.000 monede din argint. Aurul a fost scos de căutătorii de comori din vecinătatea zonei sacre a cetăţii Sarmizegetusa Regia, iar artefactele nu au mai fost recuperate.

Culmea Căprăreţei, un loc marcat de stânca pe care arheologii au considerat-o parte a unui altar natural, nu a fost aleasă întâmplător de daci, pentru depunerea tezaurelor de aur, informa dr. Barbara Deppert-Lippitz, în lucrarea „Simbolism şi Semnificaţie – Spiralele dacice din aur”. A fost asemănat de omul de știință cu sanctuarele naturale „nemata” celtice, unde doar preoţii comunicau cu divinităţile.

„Ofrandele erau depuse numai în locuri care erau considerate porţi către „lumea de dincolo”. Formaţiunile muntoase bizare, peşterile, rocile, copacii sau apa erau indicii esenţiale pentru a crede că un loc era locuit de spirite divine sau misterioase. Unele din aceste locuri sunt chiar şi astăzi atracţii turistice, altele nu mai pot fi identificate. Copacii, care formau odată un crâng sacru nu mai există, râurile şi-au schimbat cursul, agricultura şi industria a schimbat peisajul. Dar chiar şi atunci când nu există indicaţii externe, orice ofrande ritualice sunt dovezi că locul de descoperire a fost odată considerat sacru. Cel puţin la un moment dat în istoria lor, vârful şi incinta sacră a Sarmizegetusei Regia, precum şi versanţii abrupţi de la Căprăreaţa au fost locuri care permiteau comunicarea cu puterile transcendente ale Lumii de Dincolo”, afirma arheologul, în lucrarea publicată în volumul „Combaterea traficului cu bunuri culturale ‐ recuperarea trecutului” (2013).

Al treilea tezarur de brățări dacice a fost descoperit în vara anului 1999, în punctul arheologic Dealul Grădiştii – Sub Muchea Cetăţii, în apropiere de incinta sacră de la Sarmizegetuza Regia. Acolo braconierii au localizat, susţineau anchetatorii, un tezaur alcătuit din două brăţări dacice din aur, 200 monede Lysimach din aur şi 500 tetradrahme din argint. Comoara a fost scoasă din ţară cu ajutorul traficanţilor de antichităţi, ajungând în final în SUA. Cele două brăţări au fost recuperate. În luna mai a anului 2000, braconierii au localizat în „Căprăreaţa”, la baza unei stânci înalte de trei metri, în arealul Sarmizegetusei Regia, o groapă de cult în care se aflau 10 brăţări spiralice din aur masiv, cu greutatea cuprinsă între 930 1.200 grame. Din acest tezaur au fost recuperate trei brăţări.

Al cincilea tezaur care conţinea cinci brăţări de aur a fost descoperit în luna mai a anului 2001, într-o altă groapă de cult amenajată din lespezi de piatră, deteriorată în timp, în zona Sarmizegetusei Regia (punctul „La rezervoare”). Artefactele au fost scoase ilegal din ţară, prin vama Nădlac, traficanţii ascunzându-le în rezervoarele maşinilor. Două dintre piese au fost recuperate.

Șarpele, simbolul controversat al brățărilor dacice

13 brățări dacice au fost recuperate în perioada 2007 - 2011 de autoritățile române. Una dintre ele a fost recuperată în urma unei acțiuni în forță a Poliției de Frontieră, la Hunedoara, iar restul au fost răscumpărate de la diferiți colecționari străini și case de licitații din Occident.

Spiralele redate patrimoniului național au greutatea între 700 şi 1.200 de grame, iar unele dintre cele brăţările cărora le-a fost pierdută urma ar avea şi o greutate de 1.700 de grame. Au fost realizate, cel mai probabil, din aur aluvionar extras din Transilvania cu o puritate extrem de ridicată.

Potrivit arheologului Barbara Deppert Lippitz (1939 - 2023), sprialele din aur masiv sunt “cele mai senzaţionale descoperiri ale ultimului secol”. Ea a confirmat autenticitatea tezaurelor, arătând că brăţările au fost realizate de meşterii din vremea dacilor într-o manieră rar întâlnită, de ştanţare şi batere la rece.

Spira de aur era obţinută dintr-un lingou, martelat centimetru cu centimetru, până era transformat într-un fir lung de peste doi metri, cu o grosime relativ egală. Spiralele erau apoi rulate pe un tambur de lemn şi erau decorate cu ajutorul unor dăltiţe, afirma Barbara Deppert Lippitz. Extremitățile brățărilor erau ornate cu protome (capete) ale unor șerpi, lupi sau dragoni - lucru ce le conferea o simbolistică aparte.

„Rezultatul analizei capetelor ornate în relief ale spiralelor de aur, precum şi ale celor de argint de acelaşi tip, relevă imaginea unui şarpe înaripat, cu bot de lup, aşadar, un dragon. Reprezentarea aminteşte de stindardele dacice redate pe Columna lui Traian. Deosebirile se explică prin faptul că acestea din urmă nu au fost prelucrate de aurarii daci, ci de sculptorii romani. Trimiterea la stindardele dacice subliniază importanţa deosebită de simbol regal, a spiralelor de aur depuse, probabil ca ofrandă, în imediata apropiere a capitalei Sarmizegetusa Regia”, arăta, într-un studiu, dr. Barbara Deppert Lippitz.

Meşterii implicaţi în realizarea lor au locuit la Sarmizegetusa Regia, executând comenzi destinate numai vârfurilor elitei politico-militare şi religioase ale statului, arăta dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României.

„Raritatea brăţărilor polispiralice de aur şi argint, decorate cu protome de dragon şi palmete poansonate, cantitatea considerabilă de metal preţios pe care o înmagazinau, ca şi lipsa replicilor lor în bronz, sunt dovezi că asemenea piese au avut o circulaţie extrem de restrânsă, limitată de caracterul lor special. Folosirea acestui tip de bijuterii pare să fi fost restricţionată de practici de ritual şi de semnificaţii politice foarte clare. Versiunea în aur a acestui tip de podoabe care apare numai la Sarmizegetusa ar putea fi un indiciu că purtarea acestora era un apanaj al cercului limitat al familiei regale, în calitatea lor de sacerdoţi”, arăta dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, în studiul numit „13 din 24… – Brăţările de aur regale dacice de la Sarmizegetusa Regia”.

Simbolul de luptă al dacilor

Emblema zoomorfă a dacilor era purtată și pe steagurile de luptă, în credința că îi va proteja pe războinici și îi va înspăimânta pe dușmanii lor.

„Draconul de pe stindardul dac nu reprezintă neapărat balaurul sau zmeul menit să înfricoşeze duşmanul, ci mai degrabă şarpele de aramă care simboliza pentru războinicii daci protecţia, salvarea şi Imortalitatea, oferind tuturor celor care îl priveau tămăduire: şi oricine privea spre şarpele de aramă trăia" (Numeri 21.9). Întocmai ca la evrei, care privind şarpele de aramă se vindecau, acesta anticipând credința în crucea lui Hristos pentru vindecarea spirituală de veninul păcatului, tot aşa şarpele de aramă de pe stindardul dac reprezenta simbolul nemuririi lui Zamolxis”, arătau arheologii Viorel Moraru şi Vasile Pârvu, în 1991.

Lupul dacic sau „dracones”, prezent în arta dacilor, era inspirat din cultura popoarelor orientale, arăta istoricul Vasile Pârvan. Academicianul l-a asemuit unui demon al văzduhului, pe care dacii l-ar fi purtat în luptă ca pe un trofeu - capul unei ființe biruite - , menit să îi înspăimânteze pe vrăjmaşi,

„El este, ca şi zmeul din mitologia slavo-română, divinitatea multiformă, zburând vijelioasă peste munţi şi ape, cu gura căscată vărsând foc şi pară, groaza muritorilor şi a eroilor”, afirma istoricul Vasile Pârvan, în volumul „Getica” (1926) .

Aproape o sută de kilograme de aur dacic la Sarmizegetusa Regia

Cele 24 de brățări dacice de aur descoperite în urmă cu peste două decenii la Sarmizegetusa Regia ar putea fi doar o parte din acest tip de tezaure dacice. Unii localnici din zona Hunedoarei au relatat de-a lungul timpului că au cunoștințe despre existența altor brățări dacice ascunse de autorități sau lăsate în pământ.

Nu se poate estima câte comori descoperite în urma activităților de braconaj din ultimele decenii au rămas tăinuite, arată cercetătorul Claudiu Purdea, în lucrarea „De la căutarea comorilor la braconaj arheologic în Munţii Şureanu.

Un istoric al descoperirilor de tezaure”. Potrivit calculelor sale, citând documente judiciare, aproape 100 de kilograme de aur şi circa 40 de kilograme de argint au fost descoperite de braconieri în cetățile dacice. Este vorba doar despre comorile care au ajuns cunoscute autorităților judiciare.

„Un calcul simplu al greutăţii tezaurelor din aur şi argint ne oferă cifre impresionante. Astfel, greutatea celor 13 brăţări plurispiralice recuperate este de 12,726 kilograme; tezaurul de la Fagii lui Bodea, care a ajuns la aproape 4.000 de piese - 34 kilograme; tezaurul de 3.600 monede Lysimach de pe Şesu Căprăreţei – 30,6 kilograme; tezaurul din Dealu Muncelului sustras în anul 2007 – 10,2 kilograme. Un total ne oferă 87,5 kilograme, dacă mai adăugăm 10 kilograme, o medie a celor 11 brăţări nerecuperate, raportată la greutatea celor 13 recuperate, ajungem la 97,5 kilograme aur (!)”, arăta istoricul.

Autenticitatea brățărilor dacice de aur a fost contestată de-a lungul timpului, de unii istorici, în timp ce alți istorici și oameni de știință au confirmat-o.

Cardinalul care a pus mâna pe prima brățară dacică, asasinat

Primele informații referitoare la descoperirea unui tezaur care cuprindea cel puțin o brățară spiralică de aur datează de la mijlocul secolului al XVI-lea. Atunci a fost descoperită „Comoara regelui Decebal” din râul Strei - compusă din nenumărate monede antice de aur, dar și din alte piese antice din metal prețios.

Mai mulți cărturari au relatat despre descoperire, însă locul exact al acesteia nu este cunoscut cu siguranță. Unii autori l-au indicat ca fiind râul Strei, în apropiere de Hațeg. la Subcetate (video), alții - ca fiind o cetate dacică, posibil Sarmizegetusa Regia, iar mărturiile diverse fac ca oamenii de știință să nu excludă posibilitatea apariției mai multor comori.

Cert este că o parte din tezaure, găsite din întâmplare de localnici, au ajuns în posesia episcopului Gheorghe Martinuzzi (1482 - 1551), guvernator al Transilvaniei în ultimii săi ani de viață. Averea strânsă de acesta de pe urma comorilor dacice ar fi fost unul dintre motivele asasinării sale de către oamenii generalul italian Giovanni Battista Castaldo (1493 - 1563).

Cea mai cunoscută variantă despre comoara din Strei i-a aparţinut cărturarului Gheorghe Şincai (1784 – 1816), care amintea de povestirea umanistului Wolfgang Lazius, contemporan evenimentului.

Comoara lui Decebal

„Mai frumoasă istorie scrie Lazie despre nişte români şi o parte a visteriei de Decebal ascunse supt albia Streiului, celei neaflate de împăratul Traian, zicând: o parte a vistieriei acestuia, mai înainte de opt ani (Lazie scrie în anul 1551), în numitul râul Sargeţiei, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat”, relata Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor.

O mare parte a tezaurelor a ajuns în posesia guvernatorului Gheorghe Martinuzzi, fiind confiscate de la localnici, însă unii dintre ei au reuşit să fugă cu aurul în Moldova, afirma cărturarul. Printre obiecte se afla și un „șarpe de aur” care ar fi cânărit cât 50 de ducați, adică 1,750 kilograme de aur, arătau documentele vremii. Brățara dacică împreună cu tezaurele monetare au fost găsite și confiscate de Castaldo după uciderea clericului, în castelul acestuia din Vințu de Jos (județul Alba).

„Întrucât comoara călugărului era cunoscută de Cezar, la scurt timp după moartea sa, el a trimis lui Cezar o mie de Lisimah și un balaur de aur cântărind cinci sute de ducați ca pradă la Viena, după ce și-a luat cea mai bună parte. Mai mult, am văzut nu numai acele mii de monede de aur, fiecare având greutatea a trei ducați, prezentate mie spre interpretare chiar de Cezar, ci și pe cele oferite cu mulți ani înainte de negustorii de pretutindeni care le cumpăraseră de la valahi în Dacia, toate având aceeași inscripție și același simbol și anume chipul unui tânăr fără barbă, cu o diademă pe cap din care ieșeau două coarne de capră, iar pe cealaltă parte o icoană a lui Palas așezat inscripţia grecească a regelui Lisimah”, arăta istoricul militar italian Ascanio Centorio.

Aurul dacic, topit la Viena

O altă versiune a descoperirii comorii lui Decebal, redată un secol mai târziu de cronicarul Matthias Miles (1639 - 1686), arăta că brățara dacică de aur ar fi fost găsită de localnici, deasupra comorii din râul Strei, în 1552.

„Când Castaldo și-a trimis armata acasă în timpul iernii, a primit o veste bună pe drum: lângă Deva, unde era cândva Ulpia Traiana, pe râul Strigh, un păstor văzuse ceva strălucind sub un copac bătrân, ale cărui rădăcini erau complet spălate. Așadar, merse la râu și săpă puțin mai sârguincios până a dat peste o comoară bogată peste măsură. Deasupra era un șarpe de aur, așa cum spunea, așezat ca un paznic (care a fost transmis împăratului Ferdinand după moartea lui George Martinuzzi). Erau nenumărate alte monede de aur, pe o parte aveau imaginea lui Lysimach, pe cealaltă partea a zeiței Victoria și cântăreau trei ducați. Păstorul ascunse deja o mare parte din ea până a fost adus în fața justiției și devenise foarte bogat din ea”, arăta Matthias Miles, în 1670.

Nu se cunoaște soarta brățării dacice, însă cel mai probabil, potrivit istoricilor, a fost topită împreună cu celelalte tezaure trimise de Castaldo la Curtea Imperială de la Viena.