Braşov: Primarul comunei Crizbav, trimis în judecată pentru că a încasat ilegal o subvenţie agricolă de 800.000 de lei

Braşov: Primarul comunei Crizbav, trimis în judecată pentru că a încasat ilegal o subvenţie agricolă de 800.000 de lei

Primarul comunei Crizbav din judeţul Braşov, Sorin Balaşi, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce ar fi încasat ilegal o subvenţie agricolă în valoare de peste 800.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, de DNA.

Procurorii de la Serviciul teritorial Braşov al DNA a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Sorin Balaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Primarul din Crizbav este acuzat că în perioada 2009- 2014, "a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin direct pe suprafaţă, pentru suprafeţe de păşune pe care nu le-a utilizat potrivit scopului declarat în realitate (anii 2009 şi 2010 - 19,10 ha, în anul 2011 - 15,86 ha, în anii 2012 şi 2013 - 30,62 ha, şi în anul 2014 - 21,05 ha)".

Prin demersuri sale, Sorin Balaşi a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 800.140 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă.

Procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra unui teren ce aparţin primarului comunei Crizbav.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

4 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”