Brașov: Primarul comunei Bran a fost arestat preventiv

Brașov: Primarul comunei Bran a fost arestat preventiv

Primarul comunei Bran, Gheorghe Hermenean, a fost arestat preventiv joi, pentru 30 de zile. Adus în cătușe la Tribunalul Brașov în jurul orei 16,00, judecătorul de drepturi și libertăți a admis, după aproape două ore de audieri, propunerea procurorilor și a hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

Edilul a făcut imediat contestație la decizia luată de judecător, urmând ca aceasta să se judece la Curtea de Apel Brașov, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brașov, judecătoarea Alina Mioc.

Când a ajuns joi la Tribunalul Brașov din arestul Poliției, primarul Branului a fost întrebat de presă dacă a avut atât de mare nevoie de cei 5.000 de lei pe care i-a luat mită, iar acesta a răspuns: "Îmi pare rău. A fost o capcană".

Gheorghe Hermenean a fost prins în flagrant miercuri, 5 noiembrie , de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, imediat după ce acesta, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit de la reprezentantul legal al unei societăți comerciale cu care primăria s-a aflat în relații contractuale, suma de 5000 de lei pretinsă anterior, reprezentând un procent de aproximativ 10% din valoarea unui contract de prestări servicii de amplasare a instalațiilor ornamentale în comuna Bran, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Gheorghe Hermenean este primar al localității Bran din anul 2004, fiind în prezent la finalul celui de al treilea mandat în această funcție.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”