Braşov: Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiei de locuinţe, cu un prejudiciu de aproape 4 milioane de lei

Braşov: Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiei de locuinţe, cu un prejudiciu de aproape 4 milioane de lei

Poliţiştii braşoveni de investigare a criminalităţii economice au desfăşurat, miercuri, şase percheziţii domiciliare, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul contrucţiilor de locuinţe, cu un prejudiciu estimat de aproape 4 milioane de lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, urmează să fie puse în aplicare 3 mandate de aducere.

Conform sursei citate, persoanele implicate, activând în domeniul construcţiilor, sunt bănuite de înregistrarea unor cheltuieli fictive, prejudiciul creat astfel fiind de 3,8 milioane de lei.

Activităţile procedurale sunt desfăşurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. AGERPRES / (AS - autor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen