Braşov: Opt tineri depistaţi că deţineau droguri, la un concert de muzică electronică; doi au fost arestaţi

Braşov: Opt tineri depistaţi că deţineau droguri, la un concert de muzică electronică; doi au fost arestaţi

Opt tineri au fost depistaţi că deţineau droguri, la un concert care a avut loc sâmbătă, la Braşov, în urma unei acţiuni derulate de Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi procurorii DIICOOT, în cazul a doi dintre tineri fiind luată măsura arestării preventive.

Potrivit BCCO Braşov, activităţile procurorilor şi poliţiştilor s-au desfăşurat cu ocazia unui concert de muzică electronică, unde au fost depistate opt persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 ani, care deţineau, în vederea comercializării şi a consumului propriu, comprimate de ecstasy, pliculeţe cu MDMA pulbere şi cannabis.

"Au fost astfel depistate două persoane care deţineau, în vederea consumului propriu, cannabis, alte două persoane aveau ecstasy, iar patru persoane deţineau în vederea consumului propriu şi pentru trafic de droguri de mare risc ecstasy şi pliculeţe cu MDMA pulbere", se arată în comunicatul citat.

Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar în baza probatoriului administrat, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a doi bărbaţi, cu vârsta de 21, respectiv 23 ani, din Bucureşti.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc şi mare risc.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, mai precizează sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!