Braşov: Dispozitiv depistat pe un bancomat din Râşnov; poliţia a întocmit dosar penal pentru tentativă de furt

Braşov: Dispozitiv depistat pe un bancomat din Râşnov; poliţia a întocmit dosar penal pentru tentativă de furt

Poliţia Râşnov a fost sesizată luni seara cu privire la faptul că un bărbat care ar fi solicitat eliberarea unei sume de bani de la un bancomat amplasat în Piaţa Unirii din staţiune ar fi întâmpinat dificultăţi în obţinerea sumei în numerar, aparatul fiind blocat de un corp străin.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, Gabriela Dinu, din primele verificări ale poliţiştilor a rezultat că orificiul pentru eliberarea bancnotelor montat pe bancomat era blocat de un corp străin.

''Acesta a fost ridicat pentru continuarea verificărilor şi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt'', a precizat sursa citată. AGERPRES/AS-autor: Jana Pintili, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

3 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

4 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!