Braşov: Copaci prăbuşiţi, blocaje în trafic şi transportul în comun afectat în municipiul reşedinţă, în urma ninsorilor abundente

Braşov: Copaci prăbuşiţi, blocaje în trafic şi transportul în comun afectat în municipiul reşedinţă, în urma ninsorilor abundente

Mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe străzile din municipiul Braşov, afectând reţelele de electricitate şi acoperişul unei case, de asemenea fiind afectată şi circulaţia troleibuzelor în urma ninsorilor abundente din ultimele două zile.

Stratul de zăpadă în municipiu este, joi dimineaţa, chiar şi de 50-100 de centimetri în unele zone.

Conform unei informări transmisă de Primăria Braşov, în ultimele 48 de ore, în municipiu şi staţiunea Poiana Braşov s-a înregistrat cea mai mare cantitate de zăpadă căzută într-un timp atât de scurt din ultimii ani.

"Din păcate, ninsorile abundente şi zăpada umedă au continuat să creeze probleme, astfel încât Municipalitatea a fost nevoită să intervină în mai multe situaţii când, din cauza zăpezii grele, 17 copaci de pe domeniul public s-au prăbuşit, ultimii fiind pe Dealul Spirii, unde a fost afectat acoperişul unei case şi reţeaua electrică, pe B-dul Saturn nr. 41, unde copacul a blocat carosabilul şi staţia RAT, pe Saturn nr. 45, fiind afectată reţeaua de troleibuze şi blocat carosabilul şi pe str. Minerva nr. 2, unde două autoturisme au fost afectate", se arată în informarea citată.

Conform sursei citate, au fost formate echipe de intervenţie formate din lucrători ai Primăriei, ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, care acţionează în toate cartierele.

"În acest moment, specialiştii realizează o evaluare corectă a situaţiei, mai ales în cazul copacilor bolnavi, uscaţi, îmbătrâniţi, care sunt în pericol să se rupă. În cazul în care se impune tăierea lor, vom fi nevoiţi să luăm această decizie. Trebuie să ţinem cont de faptul că au existat situaţii în care siguranţa cetăţenilor a fost pusă în pericol sau autoturismele au fost avariate", a declarat viceprimarul Sebastian Rusu, citat în informarea transmisă de Biroul de presă al Primăriei.

Din cauza ninsorii continue, în Poiana Braşov şi pe drumul care face legătura municipiului cu staţiunea s-a acţionat non-stop cu 10 utilaje.

În municipiu, în ultimele 24 de ore, au acţionat 50 de utilaje ale firmei de deszăpezire, utilizându-se aproximativ 240 de tone de material antiderapant, stocul operatorului fiind acum de aproximativ 1.200 de tone.

Primăria a reamintit cetăţenilor că pot solicita intervenţia maşinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, iar în cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, pot face sesizări şi la dispeceratul Primăriei Braşov. AGERPRES / (AS - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri