Braşov: Bogdan Pintilie a anunţat că a demisionat din PNL, după postarea cu viceprimarul Flavia Boghiu

Braşov: Bogdan Pintilie a anunţat că a demisionat din PNL, după postarea cu viceprimarul Flavia Boghiu

Bogdan Pintilie a anunţat că a demisionat din PNL, după reacţiile la postarea cu viceprimarul municipiului Braşov, Flavia Boghiu.

"Îmi cer public scuze doamnei Flavia Boghiu pentru postarea de ieri, postare pe care am şi sters-o, tot ieri. De asemenea, îmi cer scuze tuturor doamnelor care au fost victime ale violentei de orice fel şi care au văzut postarea mea. Deşi poza nu îmi aparţine şi am scris în textul postării că este un pamflet, regret că fost interpretată greşit şi că am atins un subiect atât de sensibil, cu care foarte multe femei se confruntă. Întrucât subiectul a fost exploatat politic, am decis să demisionez din PNL, până la clarificarea acestei situaţii", a transmis Bogdan Pintilie, într-o postare pe Facebook .

Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban (USR), l-a acuzat duminică pe un lider local al Tineretului Naţional Liberal (TNL) că i-a adus ameninţări viceprimarului Flavia Boghiu, într-o postare pe Facebook .

Postarea de pe contul liberalului Bogdan Pintilie, la care a făcut referire edilul, includea şi o fotografie trucată, în care viceprimarul Flavia Boghiu avea un ochi învineţit.

Flavia Boghiu a avut şi ea o reacţie la respectiva postare.

"Vicepreşedintele tineretului liberal, Bogdan Pintilie, consideră că mi-ar sta bine bătută, cu un ochi vânăt. Dezvoltatorul imobiliar Garbis-Vincenţiu Kehaiyan, cel care vrea să construiască proiectul American Dream pe dealurile din Schei, ar vrea să mă vadă în scaun cu rotile, să se întâmple şi la Brasov ce s-a întâmplat la Mogoşoaia, unde o colegă consilier local a fost ameninţată şi agresată. (...) Niciunei femei nu ar trebui să îi fie frică pentru siguranţa ei, doar pentru că a deranjat interesele cuiva. Sunt sigură că astfel de cazuri se întâmplă în toată România. Cred că a venit momentul să nu mai tăcem şi să 'ne vedem de treabă', ci să dăm un mesaj clar tuturor femeilor care trec prin asta: Nu eşti singură! Iar celor cărora le lipseşte respectul faţă de femei şi frica de lege să le arătăm că asemenea comportamente sunt inacceptabile", a scris viceprimarul Braşovului pe Facebook .

Liberalul Bogdan Pintilie a explicat, pe contul său de Facebook, că a folosit o fotografie preluată "de la un/unii jurnalişti din Braşov", însă textul textul care o însoţeşte îi aparţine, a fost o glumă şi "nu are nicio legătură cu violenţa domestică, agresiunile fizice".

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a avertizat că "banalizarea violenţei şi agresivitatea crescută din politica românească se vor traduce în curând în acte de agresiune" şi a cerut conducerii PNL "să ia măsuri extraordinare şi rapide" în cazul de la Braşov.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a transmis că nu va tolera nicio formă de instigare la violenţă şi a anunţat că organizaţia din Braşov se va ocupa de excluderea reprezentantului TNL care a avut un astfel de "derapaj". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…