Brașov: Aristotel Căncescu, arestat preventiv pentru 25 de zile

Brașov: Aristotel Căncescu, arestat preventiv pentru 25 de zile

Curtea de Apel Brașov a admis marți cererea DNA de arestare preventivă a fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu.

Decizia Curții de Apel este arest preventiv pentru următoarele 25 de zile, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecătorul Răzvan Dicu.

Săptămâna trecută Tribunalul Brașov a decis ca Aristotel Căncescu să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. DNA a făcut recurs imediat, iar cererea s-a judecat marți la Curtea de Apel Brașov.

Procurorii DNA l-au reținut miercuri pe Aristotel Căncescu , fost președinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al filialei județene a unui partid politic, pentru mai multe fapte de luare de mită în legătură cu campania electorală din 2012.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, Aristotel Căncescu este acuzat de procurori și de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

"În contextul campaniei electorale din 2012, inculpatul Căncescu, în calitate de președinte al filialei județene a unui partid politic, a pretins de la trei persoane bani și alte foloase, constând în suma totală de 105.000 lei și angajarea unor anumite persoane în cadrul Agenției Județene de Dezvoltare Durabilă, pentru ca în schimb să îi pună pe cei trei pe poziții sigur eligibile pe lista de candidați pentru CJ Brașov", susțin procurorii.

AGERPRES/(autor: Jana Pintili, editor: Mihai Simionescu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”