Brancardier de la Spitalul 'Victor Babeş', cercetat penal de procurori în cazul decesului pacientei cu COVID-19

Brancardier de la Spitalul 'Victor Babeş', cercetat penal de procurori în cazul decesului pacientei cu COVID-19

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat dosarul decesului unei paciente cu COVID-19 de la Spitalul ''Victor Babeş'', un brancardier fiind cercetat în acest caz pentru ucidere din culpă.

"Urmare a informării transmise în data de 10 decembrie, cu privire la decesul unui pacient internat într-un spital din Bucureşti, Sector 3, facem următoarele precizări: Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În cauză, un bărbat de 58 de ani, angajat al unităţii spitaliceşti (brancardier), are calitatea de suspect", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

În paralel, conducerea Spitalului ''Victor Babeş'' a anunţat că a demarat o anchetă administrativă , avându-se în vedere verificarea modului în care au fost respectate protocoalele în vigoare, identificarea eventualelor abateri disciplinare şi stabilirea unui plan de măsuri care să elimine posibilitatea repetării unor astfel de incidente.

Potrivit unităţii medicale, în după-amiaza zilei de joi, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă, a avut loc un "incident regretabil", soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19, în vârstă de 65 de ani, internată din data de 25 noiembrie.

"Existând indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale, coordonatorul turei de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale 'Dr. Victor Babeş' a sesizat organele competente, respectiv Parchetul şi Poliţia, care au declanşat imediat o anchetă, circumstanţele exacte ale producerii incidentului fiind în prezent investigate", arată sursa citată.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, o femeie de 65 de ani a murit joi seara, la Spitalul ''Victor Babeş'', după ce ar fi fost detubată din greşeală de un brancardier. Acesta ar fi trebuit să ridice din salon o altă persoană, însă se pare că ar fi detubat-o din greşeală pe femeia cu COVID-19. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”