Brăila: Trupul unui bărbat, fost poliţist local, găsit tranşat; fosta soţie, reţinută de poliţişti
Părţi ale trupului unui bărbat de 48 de ani, din comuna Viziru, fost poliţist local, dat dispărut în urmă cu un an şi jumătate, au fost găsite la sfârşitul săptămânii trecute, în casa unde acesta locuise împreună cu soţia sa, femeia - principalul suspect în acest caz - fiind reţinută pentru 24 de ore, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.
Suspecta urmează să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul, din satul Lanurile, comuna Viziru, fusese dat dispărut în luna februarie anul trecut de una dintre surorile sale, după ce soţia acestuia le-a spus apropiaţilor că soţul i-a plecat la muncă în străinătate în decembrie 2016 şi nu mai ştie nimic despre el.
Conform anchetatorilor, rudele dispărutului au descoperit, sâmbătă seară, în timp ce făceau curăţenie într-un grajd al casei, picioarele bărbatului. Poliţiştii au fost alertaţi şi au deschis o anchetă la faţa locului. În urma cercetărilor, oamenii legii au găsit duminică, în podul casei, craniul bărbatului, iar în closetul din curte actele şi hainele fostului poliţist local.
Sătenii le-au declarat poliţiştilor că simţeau miros greu când treceau prin faţa casei, dar au crezut că este de la gunoaie, având în vedere că în casa respectivă nu mai locuia nimeni de când bărbatul fusese dat dispărut, iar fosta soţie se mutase.
Femeia, în vârstă de 28 de ani, mamă a doi copii, considerată a fi principalul suspect în acest caz, a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES