Brăila: Tânărul împușcat pe o stradă din municipiu a murit în spital
Tânărul împușcat vineri pe o stradă din municipiul Brăila a murit la Spitalul Județean de Urgență, unde fusese internat în stare critică, după ce asupra sa s-au tras mai multe gloanțe, iar trei l-au nimerit în abdomen și antebraț, după cum a declarat pentru AGERPRES directorul medical al spitalului, Alina Neacșu.
"În ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a putut fi salvat. Prezenta leziuni incompatibile cu viața", a declarat Alina Neacșu.
Autorul asasinatului produs în plină stradă nu a fost prins încă, iar, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan, sunt în continuare filtre de poliție instalate la toate ieșirile din oraș.
Amintim că un bărbat de 28 de ani din Brăila a fost împușcat vineri după-amiază, în stradă, în timp ce se afla într-o mașină.
"A fost împușcat un brăilean în vârstă de 28 de ani pe o stradă din municipiul Brăila. Colegii mei se află la fața locului și efectuează cercetări sub directa coordonare a procurorului criminalist, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt. Asupra lui s-au tras mai multe gloanțe. Victima prezintă multiple plăgi și se află internată la Spitalul Județean de Urgență Brăila pentru acordare de îngrijiri medicale", declara vineri Laura Dan.
Arma cu care s-a tras asupra bărbatului este una letală, au precizat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, victima ar face parte dintr-o grupare interlopă din Brăila, iar cel care a tras asupra lui este dintr-o grupare rivală. Suspectul, care a fugit de la fața locului după atentat, ar fi poreclit Pechenia.
Incidentul s-a petrecut la intersecția străzii Ardealului cu Ion Ghica, din cartierul Islaz, în spatele unei școli.
AGERPRES/ (A — autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)