Brăila: Medicamentul prescris în rețete fictive pentru bolnavii de cancer nu este oncologic, ci împotriva micozelor

Brăila: Medicamentul prescris în rețete fictive pentru bolnavii de cancer nu este oncologic, ci împotriva micozelor

Medicamentul în cazul căruia 13 persoane, între care medici, farmaciști, funcționari de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și angajați ai unui lanț de farmacii din Brăila au fost reținute pentru că ar fi implicate în dosarul rețetelor fictive prescrise pentru bolnavii de cancer, respectiv 'Voriconazolum', nu este oncologic, ci este unul împotriva micozelor, după cum a declarat pentru AGERPRES dr. Dragos Voicu, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila.

'Acel medicament despre care se spune că s-au făcut afaceri cu el nu este un medicament oncologic, este un tratament împotriva micozelor, împotriva ciupercilor. Este adevărat că bolnavii cu cancer, care fac tratament cu citostatice, sunt foarte expuși acestor infecții cu ciupercă, dar aceasta nu este o medicație oncologică, ci antimicotică. S-a creat o isterie că sunt afaceri cu medicamente oncologice, nu este adevărat. Acesta este într-adevăr un medicament foarte scump, dar nu este oncologic', a declarat dr. Dragos Voicu.

'Voriconazolum' este denumirea comună internațională pentru 'Vfend', care este un agent antifungic triazolic, cu spectru larg, indicat în tratamentul aspergilozei invazive, candidemiei la pacienți non-neutropenici, candidozelor severe, invazive, rezistente la fluconazol, infecțiilor fungice severe. Potrivit site-ului medicamentecompensate.ro, prețul necompensat al unei cutii cu 28 de comprimate de 200 mg este 3.917,72 lei.

Procurorii DIICOT au reținut marți 13 persoane în dosarul rețetelor fictive, în care sunt implicați medici, farmaciști, funcționari de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și un lanț de farmacii din Brăila care aparține familiei interlopului Titi Sgîrcitu.

Potrivit DIICOT, în acest dosar au fost reținuți medicii Eugenia Muja, Mihaela Irina Mătărângă, Elena Dumea, Cosmin Boldeanu, Paul Crețu și Vasile Sorica.

În același dosar au mai fost reținuți Liliana Sgîrcitu (soția interlopului Titu Sgîrcitu), Mirela Boboc, Gela Gavrilă, Alina Gabriela Dragu, Andreea Baciu, Iolanda Ionica Serghiev și Cosetti Niculescu.

Aceștia vor fi duși în instanță marți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conform anchetatorilor, membrii grupării ar fi decontat, în mod fraudulos, în perioada 2011-2015, sume importante de bani din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Valoarea prejudiciului estimat până în prezent se ridică la 9 milioane de lei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…