Brăila: Femeie arestată preventiv după ce şi-a agresat copilul de un an şi două luni; micuţul este în comă

Brăila: Femeie arestată preventiv după ce şi-a agresat copilul de un an şi două luni; micuţul este în comă

O femeie de 24 de ani din Brăila a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a agresat copilul de un an şi două luni, ea fiind acuzată de comiterea infracţiunii de tentativă de omor în condiţii de violenţă în familie, după ce, începând cu luna septembrie a acestui an, şi-a fi lovit în mod repetat copilul, lovituri în urma cărora micuţul a intrat în comă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, anchetatorii au fost sesizaţi de reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila cu privire la faptul că un copil în vârstă de an şi două luni a fost adus de către mamă şi de concubinul acesteia, în stare gravă, respectiv în comă Glasgow III.

"S-a constatat urmare cercetărilor efectuate în cauză că, în perioada septembrie - 2 noiembrie, inculpata a pus în primejdie gravă viaţa copilului prin exercitarea unor acţiuni dar şi inacţiuni - loviri cu palma în zona corpului, cu palma puternic în zona capului, respective în zona cefei, acţiuni de smucire, zdruncinare puternică, lăsarea copilului singur în casă în patul adulţilor care nu avea grilaj de protecţie corespunzător unui copil de un an şi două luni care nu mergea, ci doar se deplasa sprijinindu-se în mâini şi picioare, context în care acesta cădea din pat şi se lovea cu capul de pardoseala din beton acoperită cu mochetă, neacordarea îngrijirilor corespunzătoare din momentul în care a observat că minorul se simţea rău, refuzul acesteia de a solicita ajutorul cadrelor medicale (solicitare ambulanţă, contactare medic de familie etc.) aceste ultime acţiuni fiind efectuate de către concubinul său la observarea atitudinii sale pasive, care au condus la starea critică a copilului", precizează comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Având în vedere gravitatea stării minorului, acesta a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti, iar "informaţiile transmise de către personalul medical din cadrul instituţiei spitaliceşti, care are în grijă minorul, au arătat că şansele de supravieţuire ale copilului sunt aproape inexistente, prognosticul fiind rezervat întrucât creierul nu răspunde la stimuli", mai transmit reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”