Brăila: Autorul atentatului terorist de la mall nu consumase droguri, potrivit rezultatului sosit de la INML Iaşi
Autorul atentatului terorist de la Mall Brăila din noiembrie 2018, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, nu se afla sub influenţa drogurilor în momentul în care a comis fapta, potrivit rezultatului probelor de sânge transmise de Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) Iaşi către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Marius Valentin Parfenie nu consumase droguri, dar avea o alcoolemie în sânge de 1,25 grame la mie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila aşteaptă rezultatul expertizei psihiatrice de la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici". Între timp, Marius Valentin Parfenie a fost adus de la Penitenciarul Jilava şi reîncarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Autorul atentatului terorist de la Mall Brăila a primit încă o lună de arest preventiv, după ce judecătorii Tribunalului Brăila au admis propunerea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de prelungire a arestului începând cu data de 11 ianuarie şi până la data de 9 februarie, inclusiv.
Pe 11 noiembrie 2018, un tânăr de 20 ani a rănit zece persoane, după ce a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.
Procurorii DIICOT au deschis, în acest caz, dosar pe legea privind combaterea terorismului, iar procurorii Serviciului Teritorial Galaţi s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiuni prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, fiind vorba de un dosar distinct de cel deschis la Tribunalul Brăila.
Planul atacatorului era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.
"Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat, conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, că 'trebuie să curgă sânge în ţara asta', 'sunt un terorist' etc, relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei", a precizat Tribunalul Brăila.
În urma atacului de la Mall Brăila au fost rănite şapte persoane, cinci adulţi şi doi copii de 11 şi 13 ani. Înainte cu puţin timp de a intra în mulţimea de la mall, tânărul înjunghiase un bărbat cu care avusese un conflict, de la o maşină, şi rănise alte două persoane, pe centura oraşului. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând fiind de 0,37mg/l alcool şi i-au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă acesta se află sub influenţa altor substanţe.
Parfenie a fost condamnat în 2017 de Judecătoria Brăila la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan. Marius Valentin Parfenie şi tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la 8 luni de închisoare. AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)