Brad de 30 de metri în Piaţa Constituţiei, cel mai spectaculos din România. Când se deschide Târgul de Crăciun
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început instalarea bradului de Crăciun din Piaţa Constituţiei. Acesta va avea o înălţime de 30 de metri şi va fi "cel mai spectaculos brad" de la un târg de Crăciun din România, scrie primarul general pe Facebook.
Târgul de Crăciun se va deschide în Piața Constituției FOTO Adevărul
Pomul de Crăciun va fi îmbrăcat în cetină, ornat cu globuri, stele aurii şi ghirlande, anunță Agerpres..
"Se montează bradul de 30 de metri înălţime în Piaţa Constituţiei, unde va avea loc cel mai mare târg de Crăciun din Bucureşti. Tot aici vor fi amenajate şi două zone muzicale cu colinde tradiţionale şi melodii internaţionale specifice sărbătorilor. Peste 130 de căsuţe de Crăciun care găzduiesc meşteşugari din toate zonele ţării vor fi amplasate în Piaţă şi vor aştepta bucureştenii şi turiştii cu delicii tradiţionale şi obiecte autentice. Devenită deja o tradiţie,
Casa lui Moş Crăciun va fi prezentă şi în acest an la Târgul de Crăciun Bucureşti, alături de carusel şi trenuleţul tematic", transmite primarul general.Vor fi organizate ateliere de creaţie, unde copiii vor putea realiza propriile ornamente.
De asemenea, vizitatorii târgului vor putea admira din roata panoramică luminile de sărbătoare, căsuţele şi bradul de Crăciun.
"Mascotele şi artiştii animatori pe picioroange, îmbrăcaţi în costume fascinante, vor interacţiona şi se vor fotografia cu publicul, aducând tuturor veselia specifică sărbătorii. Târgul de Crăciun Bucureşti va fi deschis din 30 noiembrie până pe 26 decembrie, iar intrarea este liberă", precizează Nicuşor Dan.
La Craiova, Crăiasa Zăpezii dă startul magiei de sărbători. Târgul de Crăciun de la Craiova îşi deschide porţile vineri, 17 noiembrie 2023
Târgul de Crăciun din Craiova se desfășoară în perioada 17 noiembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, în patru zone din municipiu - Centrul Vechi, Piaţa William Shakespeare, zona Doljana şi Piața Mihai Viteazul, acolo unde vizitatorii o pot întâlni pe Crăiasa Zăpezii, se pot urca în cea mai mare roată panoramică din România sau îşi pot face poze la căsuțele unicat, magic pictate de artişti plastici.
„Tema principală a Târgului de Crăciun din acest an este croită în jurul poveștii Crăiasa Zăpezii, pe care o vom regăsi în Piața Mihai Viteazul, unde totul este decorat până la cele mai mici detalii în culori alb-turcoaz. Anul acesta va fi un târg de poveste, avem foarte multe noutăți pentru fiecare zonă a târgului, cu elemente, culori și figurine diferite – pe tematica din piața respectivă. Tot la Craiova a fost montată cea mai mare roată care poate fi văzută anul acesta în România. Are 40 de metri înălțime, 200 de mii de leduri, o capacitate de 140 de persoane și vine direct din Olanda. Așa că invităm pe toată lumea vineri, 17 noiembrie, ora 18.30, să vină la Craiova şi să aprindem împreună cele două milioane de luminiţe de la unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.
Sursa: adevarul.ro