Bp: Raluca Prună se va adresa marți deputaților pe tema moțiunii simple pe Justiție

Bp: Raluca Prună se va adresa marți deputaților pe tema moțiunii simple pe Justiție

Ministrul Raluca Prună se va adresa deputaților, marți, la solicitarea sa, pe tema moțiunii simple privind justiția, înainte de vot, a decis Biroul permanent al Camerei Deputaților.

 Într-o scrisoare adresată președintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache, ministrul Justiției a transmis scuze că, "din motive independente de voința" sa, nu a putut fi prezentă săptămâna trecută, în plen, la dezbaterea moțiunii simple inițiate de PSD .

"Doresc să am oportunitatea să mă adresez Parlamentului, cu precădere semnatarilor moțiunii simple, înainte de votul programat în ședința plenului din săptămâna 17 — 21 octombrie", afirmă Prună, în scrisoare.

Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis ca ministrul Justiției să vină în plen marți, de la ora 11,30, a precizat secretarul forului legislativ, Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, marți, de la ora 12,30, este programată o ședință de vot final, inclusiv pe moțiunea simplă pe justiție.

Deputații au dezbătut, marțea trecută, în lipsa ministrului Raluca Prună, moțiunea simplă, inițiată de PSD, "Și minciuna poate să ucidă". Moțiunea cere demisia ministrului Justiției pentru o serie de afirmații făcute de Raluca Prună în plenul CSM din data de 6 octombrie, când a susținut "că a mințit la CEDO" despre situația fondurilor alocate pentru penitenciare.

Vicepremierul Costin Borc a anunțat, la dezbateri, că ministrul Justiției nu poate să ajungă în Parlament pe motiv că avionul ei a întârziat din cauza vremii și a cerut permisiunea ca Raluca Prună să răspundă acuzelor săptămâna viitoare.

Deputații PNL nu au participat la dezbaterea moțiunii. Ședința de vot a fost suspendată din lipsa cvorumului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”