Box: Floyd Mayweather - Manny Pacpuiao, demn de sintagma "Meciul secolului"
Cu 20 de titluri mondiale în palmaresele celor doi protagoniști, care au consemnat și peste 100 de victorii personale ca profesioniști, cu cea mai mare rețetă din istoria boxului - peste 400 milioane de dolari -, la care se adaugă așteptarea de 5 ani, marcați de tratative și negocieri, confruntarea de sâmbătă noaptea de la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas dintre campionii de box Floyd Mayweather (SUA) și filipinezul Manny Pacquiao merită celebra sintagmă "Meciul secolului".
Cei mai talentați pugiliști ai secolului XXI, care au intrat pentru prima oară, în același an, 1998, în posesia primei centuri cu diamante, au toate datele pentru a realiza cel mai bine vândut meci al acestui veac: filipinezul, "Pac-Man", văzut în Asia ca un semizeu, deputat în parlamentul țării sale, excelent vorbitor, iar de cealaltă parte un controversat "Pretty Boy" (Băiat frumos), bogat și rebel, își dispută titlul suprem la categoria semimijlocie, reunind 3 versiuni mondiale, cele mai importante, WBC, WBA și WBO.
Într-o disciplină în care există 4 mari versiuni "mondiale" (alături de cele 3 amintite, IBF), iar fiecare are 17 categorii de greutate, spectaculoasa etichetă "Meciul secolului" are, în acest caz, deplină acoperire, inclusiv prin statisticile riguroase ale prestigioasei reviste specializate americane "The Ring".
Astfel, în clasamentul de referință al "The Ring" Mayweather, cu 47 victorii în tot atâtea meciuri pro, între care 26 de succese înainte de limită, ocupă locul 1, înaintea ucraineanului Vladimir Kliciko, campionul "greilor", iar al treilea este nimeni altcineva decât Pacquiao (57 victorii, între care 38 prin KO, 5 înfrângeri și 2 egalități).
Negocierile au fost extrem de dure, în cele din urmă Pacquiao (36 de ani) acceptând împărțirea bursei puse la bătaie în proporție de 40 la sută pentru el și 60 la sută pentru adversarul său de 38 de ani. Bursa ar urma să fie de 200 milioane de dolari, în total. Rețeta, așa cum s-a comunicat, va fi însă fabuloasă, un indiciu fiind faptul că, deși puse în vânzare cu doar 10 zile înainte de meci, biletele pentru cele 16.800 locuri ale arenei din "Orașul Jocurilor de Noroc" au fost vânate cu febrilitate, deși un fotoliu de ring se negociază mult peste suma oficială, demult depășită, de 10.000 dolari. AGERPRES