Box: Arbitrul care a condus meciul dintre Lennox Lewis şi Mike Tyson, ucis de noul coronavirus

Box: Arbitrul care a condus meciul dintre Lennox Lewis şi Mike Tyson, ucis de noul coronavirus

Eddie Cotton, unul dintre cei mai renumiţi arbitri de box din Statele Unite, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 72 de ani, după ce a fost spitalizat în urma infectării cu noul coronavirus, informează agenţia EFE.

Soţia arbitrului, Ruby Cotton, a precizat că acesta a fost internat în urmă cu două săptămâni cu pneumonie, fiind diagnosticat ulterior pozitiv la Covid-19.

Cotton a început să lucreze în ringurile profesioniste în 1992 şi a activat până în 2014, ocupând ulterior un post în cadrul conducerii Federaţiei internaţionale de box (FI B).

El a condus mai multe meciuri pentru titlul mondial, însă şi-a câştigat notorietatea în urma meciului pe care britanicul Lennox Lewis l-a câştigat în faţa americanului Mike Tyson, pe 8 iunie 2002.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda