Născut în Algeria, o țară profund islamică, însă educat după tipare europene, Boualem Sansal face deosebirea între doctrina islamului și cea a islamiștilor, termen, de altfel, inventat de europeni și atribuit adepților conservatori și extremiști.

Boualem Sansal (73 de ani), una dintre cele mai puternice voci din lumea scriitorilor care avertizează europenii că islamiștii conservatori sunt un pericol constant, spune că „viața este o învățare continuă“. Tocmai de aceea, cunoștințele sale în domenii atât de diferite, precum istoria, economia, filosofia și matematica, le transpune concentrat, cu migală, în ficțiuni, majoritatea distopii istorice, trei dintre ele fiind traduse și publicate la Humanitas Fiction. Sansal este un apreciat om de litere al lumii francofone, el câștigând premii prestigioase precum Marele premiu pentru roman al Societății Oamenilor de Litere din Franța, Premiul Nessim Habif al Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia, Premiul Păcii acordat de Uniunea Librarilor Germani, Marele premiu pentru Francofonie al Academiei Franceze. În 2012, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.

Prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iași, scriitorul algerian a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre lumea islamică și pericolele ei, conviețuirea comunităților mixte într-o țară modernă, democrația îmbătrânită a Europei, precum și despre războaiele de ieri și de azi, amplificate de presă și de teama oamenilor.

„Weekend Adevărul“: Teritoriul Algeriei are o lungă istorie a cotropirii de către multe popoare, începând de la fenicieni și până la francezi. Cum se împacă astăzi toate aceste identități?

Boualem Sansal: Timp îndelungat, diferitele comunități au fost foarte separate, chiar și în conflict: francofonii, berberii, arabii, laicii sau cei religioși. Și în multe alte țări din Europa, asistăm astăzi la o separare asemănătoare între diferitele comunități. Cred că este un fenomen politic, social și cultural extrem de periculos. De exemplu, la Paris sunt diferite cartiere: cartierul chinez, afgan, marocan. Nu întâlnești cu adevărat o mixitate și o comunicare între comunități, ceea ce este foarte periculos din punct de vedere politic, pentru că este o exploatare.

Eliminând elefantul din cameră, credeți că ne aflăm într-un proces în care mâine putem vedea islamismul luând amploare în Europa?

Da, pentru că acest proces a început deja. Le spun adesea francezilor că acum 30 de ani erau trei moschei goale, iar acum aveți treizeci de mii de moschei, toate pline, și toate au o activitate politică, culturală și religioasă foarte dinamică. Pentru guvernul francez, situația a fost interesantă o vreme îndelungată din punct de vedere al industriei, al economiei sau al agriculturii. Perioada aceasta a furnizat Franței o mână de lucru ieftină. Francezii au preferat să abandoneze aceste meserii prost plătite și au fost înlocuiți de africani.

„Islamismul, o invenție europeană“

Care este diferența dintre islam și islamism?

Din punct de vedere doctrinar, nu este nicio diferență. Și islamiștii sunt musulmani, doar că se consideră musulmanii cei buni, conservatori, spre deosebire de ceilalți, care ar fi doar „căldicei“. Toți se bazează pe aceeași doctrină, pe aceeași carte sfântă care este Coranul. Numai că islamiștii sunt mai grăbiți să preia puterea, pe când islamul consideră că are timp. E o diferență de viteză, de fapt. În islam nu există cuvântul „islamism“. Acest termen este o invenție europeană. Pentru musulmani există termenii „cei buni“ și „cei proști“ sau „cei răi“. Cuvântul a fost creat în Europa – europenii care sunt creștini, evrei, atei – pentru că oamenilor laici le este greu să critice o anumită religie și atunci au creat acest artificiu pentru a putea judeca ceea ce vedeau rău în practica islamului.

Putem vorbi de o schismă în islam sau ea a fost făcut deja între sunniți și șiiți? Sau, într-un fel, o putem numi o a doua schismă?

Nu, nu putem vorbi ca de o schismă când vorbim despre islam și islamism. Da, există încă de la începutul islamului schisma dintre sunniți și șiiți, însă islamul și islamismul înseamnă același lucru. Pentru a înțelege evoluția islamului trebuie să știm cu toții că el s-a născut în Arabia. Apoi s-a dezvoltat în diferite zone precum Egipt, Beirut, Maghreb sau India, și la un moment dat, influența sa a început să piară undeva prin secolele al XIV-lea și al XV-lea. Influența musulmană a dispărut, și atunci islamul a dispărut, odată cu regii Isabela și Ferdinand care i-au alungat pe musulmani din Spania și apoi după colonizarea Maghrebului de către Franța. După colonizare, lumea a devenit europeană. Europa a preluat conducerea lumii. Era cea mai puternică. A colonizat America de Nord, America de Sud, Asia, lumea întreagă. Iar atunci intelectualii musulmani, cei care au mai rămas, și-au pus întrebarea cum să facă posibilă renașterea islamului.

„O mașină cu cinci roți“

Care a fost planul lor?

Prima idee era foarte greu de realizat pentru că ei erau în postura de colonizați. S-au gândit că trebuie să îi alunge pe colonizatori. Au făcut asta prin războaiele de independență. A fost o eliberare politică mai întâi. Între 1940 și 1960, toate țările musulmane care fuseseră colonizate de către europeni au devenit independente. O etapă extrem de importantă. Apoi, s-a pus din nou problema renașterii islamului. Nu aveau niciun profet și nici nu puteau să-i spună lui Dumnezeu să trimită unul, așa că au fost mai multe idei pentru a realiza renașterea. Spre exemplu, în Siria, a apărut o mișcare intelectuală care a spus: „Colonizatorii ne-au luat țara, economia, și au dus la prăbușirea culturii noastre. Acum este important să învățăm limba sacră, limba arabă“. Pentru că nu poți să faci religia islamică cu orice fel de limbă, iar atunci toate țările musulmane au început să redescopere limba arabă pentru că oamenii se reîntorseseră la limbile lor primitive, precum limba berberă. S-au format profesori care să îi reînvețe pe oameni limba arabă pentru a putea citi Coranul. După ce această etapă s-a încheiat, pentru unii mai bine, pentru majoritatea mai prost, a început cea de a doua etapă, în care oamenii trebuiau învățați ce este islamul. Este etapa în care s-a ajuns astăzi.

Și ce înseamnă, mai exact, islamul? Care a fost și este ideea lor de bază?

Islamul înseamnă cucerirea lumii. Asta le-a spus Dumnezeu. În lumea musulmană s-au întâmplat lucrurile la fel ca în Europa atunci când, la sfârșitul Evului Mediu, s-a pus întrebarea de cum să ajungă să renască. La ce să se întoarcă? La latină, la greacă? Au fost mai multe ipoteze care trebuiau să asigure renașterea politică, culturală. Perioada lui Leonardo da Vinci. Una dintre ipotezele lumii musulmane a fost ca renașterea să se facă prin islam, nu așa cum se făcuse Renașterea europeană prin apelul la filosofie, arte sau medicină, ci prin Coran. Europa a făcut apel la raționament și așa au ajuns la Iluminism, la Voltaire, la Diderot, nu prin religie. În lumea musulmană au fost mai multe curente, de fapt.

Ne puteți spune care sunt acestea?

Au fost cei care au vrut renașterea precum europenii – să amestecăm religia cu ceva matematică, filosofie, și să facă un islam al luminilor, modern, pe care îl găsim mai cu seamă în Arabia Saudită. Încă mai există, dar este foarte slab. Apoi, a fost curentul care a vrut să se rupă de Europa colonizatoare pentru a-și găsi propria identitate. Au închis frontierele, niciun străin nu poate pătrunde. Sunt doar ei între ei unde au reconstituit un fel de islam al lor. Există un al treilea curent care pune foarte multe probleme pentru că ideea lui este una foarte simplă: pe pământ nu trebuie să existe decât islamul pentru că Dumnezeu a poruncit islamizarea întregii lumi. S-a răspândit în Europa și în China, prin cuvânt, oamenii fiind convertiți încetul cu încetul. Al patrulea curent islamic spune că renașterea se poate face doar prin război. Ei sunt cei care spun că sunt cavalerii lui Allah, cei care pun mâna pe arme. Ei sunt cei pe care îi vedem azi ca teroriști. Ei așa vor să rezolve problemele. Asta s-a întâmplat și în cazul Daeșului Daesh-ului (n.r. – Statul Islamic, ISIS) unde tinerii musulmani au creat un stat terorist pe modelul califatului. Tot acest curent a dus și la războiul civil din Algeria în anii ’90 care a omorât pe toți cei care nu credeau în acest curent violent. Cei care au putut au plecat. Al cincilea curent, care este și cel mai periculos, folosește o metodologie care se inspiră din ideologiile extreme – comunistă, fascistă sau nazistă. Este un amestec de religie și de politică. Este vorba despre Frățiile musulmane, care s-au născut în Egipt, în 1928, iar astăzi îi vedem în lumea întreagă. Astea sunt cele cinci mari curente cărora li se adaugă alte câteva zeci, mai puțin importante. Acesta este islamul în mișcare. Islamul care avansează ca o mașină cu cinci roți. Cei mai rapizi sunt cei din Frăția musulmană, pentru că sunt foarte bine organizați. Au ziare, au televiziunea Al-Jazeera, au universități. Îi găsim în toate țările europene, unde au înființat bănci, sindicate, dețin echipe de fotbal. Au afaceri, sunt intelectuali. Este o mașină foarte puternică care se dezvoltă asemenea comunismului care s-a răspândit în întreaga Europă și nu numai.

Ați luat premiul pentru cea mai bună carte arabă, dar care v-a fost retras când ați vizitat Israelul cu ocazia unui festival de literatură. Luând în considerare experiența dumneavoastră, dar și curentele islamice, cum vedeți conflictul dintre Israel și lumea arabă? Până unde poate merge?

Există două probleme diferite, dar care cumva sunt aceeași problemă. Pe de o parte, islamul își propune să se dezvolte și să acapareze lumea întreagă, iar atât creștinii, cât și evreii sunt condamnați de Coran, care spune că fie se convertesc, fie vor fi uciși. Pe de cealaltă, se pune și problema teritorială. Înafara lui, Islamul vrea ca toate celelalte religii să dispară. Israelul este o problemă teritorială și religioasă, totodată. Arabii își propun să rezolve problemele prin religie. Cum? Omorându-i sau alungându-i pe israelieni. Dacă ar fi fost doar o problemă teritorială, s-ar fi găsit alte soluții. S-a încercat acest lucru la Oslo, prin împărțirea Ierusalimului, însă problema este că lumea a amestecat religia cu politica și a devenit o problemă de nerezolvat. În timpul califului Saladin, arabii au cucerit Ierusalimul creștin. Cuceriseră întreaga Palestină și i-au alungat pe creștini și pe evrei. Musulmanii spun că începând din acel moment, Palestina este o țară musulmană. Astăzi sunt multe păreri diferite, însă eu cred că Israelul le aparține evreilor dintotdeauna.

„Europa trebuie reconstruită. Democrația de astăzi a îmbătrânit“

În retorica occidentală de astăzi, Iranul este considerat cea mai mare amenințare islamică. Este adevărat?

Islamul are aproape două miliarde de musulmani. Nouăzeci la sută sunt sunniți, restul sunt șiiți. Este foarte complicat. La început, islamul a fost o problemă politică. Nu exista ca religie. După ce a murit profetul Mahomed s-a pus problema succesorului. Până să moară, Mahomed l-a numit pe Ali, nepotul și ginerele lui. Numai că acesta era tânăr, fără experiență, iar marii șefi, bătrânii, nu au fost de acord ca el să conducă. Așa că, o parte dintre ei l-au propus pe Abu Bakr. Unii musulmani, însă, nu au fost mulțumiți de asta, căci ei nu voiau să încalce cuvântul Profetului, și astfel s-a ajuns la război. Partizanii lui Ali au trebuit să fugă pentru a nu fi uciși și au ajuns în Persia, în Iran. Tot de aici și termenele de „șiism“ și „șunnism“. Odată ajuns calif, Abu Bakr a fost sfătuit să-i ucidă pe Ali și susținătorii lui, însă el a refuzat, considerându-i o problemă minoră. Asta înseamnă în arabă „șiism“: bucățică mică. Șiismul, din punct de vedere intelectual, a evoluat cel mai mult în Iran.

Europa nu mai are nicio putere. Trebuie să reconstruim Europa. Până prin anii ’50, Europa a mai avut șefi de stat pe care îi puteai numi lideri cu adevărat și care aveau o viziune pentru Europa.

De ce?

Când Ali a ajuns în zona Iranului și a Persiei, erau două religii intelectuale, care creaseră o civilizație foarte dezvoltată: zoroastrianismul și maniheismul. Ali și apropiații lui, în jur de 40 de persoane, au fost protejați politic de perși cărora începuse să le fie frică de islamul lui Abu Bakr. Iranul de azi a evoluat peste această civilizație dezvoltată, însă trebuie înțeles că au evoluat conform discipolilor lui Ali, adică mai aproape de șiism, care îl consideră pe Ali mai aproape de Mahomed, iar șiiții sunt mai conservatori cu religia lor. Ei sunt acum puternici doar datorită civilizației dinainte.

Modernitatea, nerealizabilă pentru Iran

Credeți că protestele actuale vor schimba ceva în Iran?

Există proteste în toată lumea musulmană, pentru că acolo sunt foarte multe probleme economice, sociale și politice. Problema femeilor este una dintr-o mie. Nu se va schimba nimic în Iran. Femeile stăteau cu părul desprins înainte de Revoluția islamică. Nu se mai pot întoarce înapoi. Dar chiar și înainte de revoluția islamică, de modernitate și de emancipare avea parte doar un mic segment al populației. Marea masă a Iranului era la fel ca astăzi. Modernitatea era vizibilă doar la Teheran, în jurul palatului șahului și al familiei lui.

De exemplu, România are în sudul țării multe comunități musulmane care au trăit și încă o fac în armonie cu românii. Se poate cultiva toleranța între lumea musulmană și cea europeană sau este o utopie?

Depinde. Multe țări în istoria lor au avut și perioade luminate. Dau exemplul Tunisiei, care și-a câștigat independența în 1956. Primul președinte fusese un avocat francofon căsătorit cu o franțuzoaică, dar care a fost un dictator – unul luminat, ce-i drept. Una dintre primele sale decizii a fost emanciparea femeii. Femeia era mai liberă în Tunisia decât la Paris. Deci se poate. Dar astăzi nu văd să ne îndreptăm prea curând spre o lume luminată, ci dimpotrivă, întunecată.

O politică eșuată

Ați susținut la conferința FILIT 2022 că Europa și-a pierdut puterea cuvântului și pe cea politică. Putem spune că astăzi se află între ciocan și nicovală SUA, Rusia, Asia și lumea arabă?

Europa nu mai are nicio putere. Trebuie să reconstruim Europa. Până prin anii ’50, Europa a mai avut șefi de stat pe care îi puteai numi lideri cu adevărat și care aveau o viziune pentru Europa. Astăzi, Europa este guvernată de tehnocrați, nu mai este o Europă politică. Macron este un tehnocrat. El gândește ca un om politic, dar nu gândește istoric. Eu discut des cu Macron și văd că nu înțelege nimic. Pe lângă slăbirea politică a Europei, problemele pe care SUA le au cu China doboară Bătrânul Continent. Foarte important de știut și de înțeles este că sistemele filosofice și politice sunt la fel ca oamenii: îmbătrânesc. Democrația, așa cum o știm, s-a născut într-o anumită epocă. În secolele XVII-XIX era un alt context politic în lume. Nu s-a făcut nimic în direcția de a aduce un suflu nou în ideea aceasta de democrație care a îmbătrânit. Atunci existau filosofi peste tot în Europa care gândeau și erau importanți. Acum nu mai avem filosofi.

Astăzi, cei care cer lideri politici în loc de cei tehnocrați sunt extremele politice de stânga și de dreapta. Ar trebui să ne temem?

Aceia nu sunt oameni politici. Sunt tot tehnocrați care nu au reușit să ajungă la putere și atunci folosesc alte mijloace. Aleg extremele pentru că au eșuat ca politicieni adevărați.

„Speranța nu cade din cer“

Ați început să scrieți la vârsta de 50 de ani. Te poți reprofila oricând și să ai succes în domeniul în care vrei să activezi și mai târziu în viață?

Desigur! Se pot întâmpla două lucruri atunci când omul se lovește de anumite dificultăți: fie slăbește și renunță, fie se încrâncenează să continue.

Unele voci ar spune despre ce susțineți în cazul situației de azi a Europei că sunteți pesimist. Cum răspundeți?

Speranța nu cade din cer, trebuie să o construim. Ca atunci când vrei să faci mușchi: trebuie să faci exerciții fizice. Trebuie să înveți să fii perseverent, să fii curajos. E o învățare continuă. Ca și în cazul românilor, sfatul meu, dacă vor să intre în Europa, este să intre pe poarta din față, nu pe cea din dos.

Dumneavoastră de care parte vă simțiți mai aproape? De cea arabă sau de cea europeană?

De Europa. Când m-am născut în Algeria, țara era parte din Franța. Am crescut și am fost educat ca un european. Lumea arabă este o ficțiune. Chiar dacă sunt algerian, sunt la fel de european cum e românul sau bulgarul.

Astăzi se vorbește de arme nucleare și de ipoteza unui război total cu arme nucleare. Este posibil să ajungem într-un viitor în care să trăim într-o lume distopică, post-nucleară?

Nu o să ajungem până la distopie. Putin ar putea să folosească arme nucleare tactice, dar nu se va ajunge la un război total nuclear. În situații de război trebuie să facem diferența dintre informațiile reale și cele de propagandă. 90% din ce auzim este doar propagandă, iar mass-media o amplifică. În războiul civil din Algeria și pe când eram în Franța, atunci când deschideam televizorul, îmi spuneam că e groaznic acolo. Când m-am întors, am văzut că nu e chiar așa cum ni se prezenta. Mai era câte un atentat, dar oamenii își vedeau de viață. Munceau, se plimbau. Viața merge înainte. În Franța, totul era amplificat. Din punctul meu de vedere, este imposibil să se ajungă la un război nuclear. Războiul Rusia-Ucraina ține din 2014 și o să mai dureze, dar nu va escalada până la unul nuclear. Nu trebuie să te uiți atât de mult la televizor. Dar problemele sunt reale așa cum se prezintă acum. Războiul va dura, iar Europa se va diviza și mai mult.