Botoşani: Verificări la Inspectoratul de Jandarmi, după ce un candidat la Şcoala Militară de Subofiţeri a urinat în sala de examen

Botoşani: Verificări la Inspectoratul de Jandarmi, după ce un candidat la Şcoala Militară de Subofiţeri a urinat în sala de examen

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Botoşani a dispus verificarea condiţiilor de desfăşurare a probei de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor înscrişi la concursul de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" Fălticeni, după ce unul dintre candidaţi a urinat în sala de examen, ca urmare a faptului că nu i s-a permis să meargă la toaletă în timpul examenului.

Verificările au fost dispuse după ce în mass-media locală au apărut informaţii cu privire la faptul că unul dintre tinerii participanţi la proba scrisă a examenului pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi, care s-a desfăşurat, sâmbătă, la Colegiul Naţional 'AT Laurian', a fost determinat să urineze într-o sticlă, din cauză că supraveghetorii nu i-au permis să meargă la grupul sanitar, invocând regulamentul de desfăşurare a acestei probe.

"La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor fi verificate aspectele semnalate pe timpul desfăşurării probei de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor în cadrul concursului de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi 'Petru Rareş' Fălticeni, sesiunea septembrie - octombrie 2021. Vom reveni cu precizările necesare în cel mai scurt timp posibil, conducerea inspectoratului fiind prima interesată de lămurirea aspectelor semnalate, conform prevederilor legale", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Botoşani, Dan Izotov. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen