Botoşani: Un economist, numit interimar la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ''Mavromati''
Economistul Doina Caba a fost numită în funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă ''Mavromati'' Botoşani, în baza unei dispoziţii semnate de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Doina Federovici.
Preşedintele CJ susţine că noul manager al SJU va ocupa funcţia pe o perioadă de trei luni, până la ocuparea postului prin concurs.
Decizia numirii unui nou şef la SJU survine ca urmare a demisiei actualului manager interimar, medicul Radu Malancea , începând cu data de 21 noiembrie, dar şi a unei hotărâri a Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean, prin care s-a propus încetarea mandatului de management a medicului Livia Mihalache, care a fost valabil până la instalarea în funcţie a lui Radu Malancea.
"Conform legislaţiei în vigoare şi, având în vedere carenţele în activitatea managerială a doamnei doctor Livia Mihalache, care a fost manager în debutul pandemiei, în starea de urgenţă, am cerut un punct de vedere de la Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean Mavromati. Consiliul de Administraţie s-a întrunit, a analizat documentele, atât cele existente la nivelul Spitalului Judeţean, cât şi cele solicitate de la Direcţia de Sănătate Publică şi a emis o hotărâre prin care se propune revocarea din funcţie a doamnei doctor Livia Mihalache. Hotărârea a fost transmisă Consiliului Judeţean astăzi (n.r.- vineri), în jurul prânzului, am analizat-o şi, în consecinţă, am decis că mandatul doamnei Livia Mihalache să înceteze, iar funcţia să fie preluată, începând de mâine (n.r.- sâmbătă), de doamna economist Doina Caba. Este un foarte bun profesionist şi am convingerea că Spitalul Judeţean este pe cea mai bună mână", a afirmat Federovici.
Economist Doina Caba, care a mai activat în conducerea mai multor unităţii sanitare, precum Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", Spitalul Municipal Dorohoi, Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani, iar în ultima perioadă a ocupat funcţia de manager de calitate a Spitalul "Bethesda" Suceava.
"La propunerea doamnei preşedinte, având în vedere situaţia sanitară din ţară şi gândindu-mă că toată experienţa mea din toate spitalele în care am activat, din domeniul public şi privat, am acceptat să fiu manager la Spitalul Judeţean. Cunosc Spitalul Judeţean, pentru că am lucrat în cadrul lui şi împreună cu personalul şi cu actuala conducere să facem ca pacienţii să fie bine trataţi şi mulţumiţi de serviciile noastre. Sunt un om şi voi lucra pentru oameni", a precizat noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati". AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)