Botoșani: Șase persoane arestate preventiv și trei în arest la domiciliu în dosarul contrabandei

Botoșani: Șase persoane arestate preventiv și trei în arest la domiciliu în dosarul contrabandei

Șase persoane au fost arestate preventiv, iar alte trei au fost plasate în arest la domiciliu, printr-o hotărâre adoptată joi seara de Tribunalul Botoșani, în urma acțiunilor de miercuri care au vizat destructurarea a două grupuri infracționale organizate specializate în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Hotărârea nu este definitivă.

Procurorii Biroul Teritorial Botoșani al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au solicitat instanței arestare a 21 de persoane , însă, potrivit portalului instanțelor de judecată portal.just.ro, judecătorii Tribunalului Botoșani au admis în parte propunerea, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile a șase persoane și plasarea în arest la domiciliu a altor trei. Totodată, magistrații au disjuns cauza, urmând să se pronunțe pe 28 martie în cazul altor patru contrabandiști.

Persoanele față de care au fost dispuse măsuri preventive făceau parte din două grupuri de contrabandiști care ar fi introdus ilegal în România, din Republica Moldova, aproape 100.000 de pachete de țigări, producând statului un prejudiciu de aproape un milion de lei.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2014, pe raza județului Botoșani s-au constituit mai multe grupuri infracționale organizate formate din mai mulți membri care s-au asociat în baza unor înțelegeri prealabile în vederea obținerii unor profituri ilicite, prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă, desfășurând în mod repetat activități de introducere în România, colectare, deținere, transport, preluare, depozitare, predare și vânzare a țigărilor de proveniență Republica Moldova, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Între aceste grupări s-au dezvoltat relații de cooperare prin intermediul unora dintre membri care, pentru maximizarea profiturilor ilicite obținute, au acționat în cadrul a două grupuri infracționale.

Procurorii DIICOT susțin că "membrii grupurilor ar fi aprovizionat în permanență piața neagră cu produse accizabile, introduse în România prin acte de contrabandă, dezvoltând o adevărată economie subterană prin numărul de persoane implicate în activitatea de vânzare a țigaretelor, cantitățile rulate și frecvența livrărilor de țigarete".

"În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că cele două grupuri infracționale au acționat în zona de nord-est a județului Botoșani, la frontiera cu Republica Moldova, țigările de contrabandă fiind introduse în România de către palierul moldovenesc al grupărilor, prin zona de frontieră adiacentă localităților Rediu — Rădăuți-Prut — Cotu Miculinți, de unde erau preluate, transportate, depozitate și comercializate de către membrii grupurilor infracționale pe piața neagră din județul Botoșani. Din investigații a reieșit că membrii grupărilor ar fi traficat, în total, peste 93.000 de pachete de țigări de contrabandă, provenite din Republica Moldova, cauzându-se astfel un prejudiciu de aproximativ 960.000 de lei", se arată în comunicatul DIICOT.

În acest dosar, procurorii DIICOT au efectuat miercuri 40 de percheziții domiciliare la locuințele celor 38 de suspecți.

AGERPRES / (AS — autor — Cristian Lupașcu, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…