Botoşani: Poliţiştii au deschis o anchetă în cazul unui profesor acuzat că a agresat mai mulţi elevi

Botoşani: Poliţiştii au deschis o anchetă în cazul unui profesor acuzat că a agresat mai mulţi elevi

Poliţiştii au demarat o anchetă în cazul unui profesor de la o şcoală din municipiul Botoşani, după ce acesta ar fi agresat mai mulţi elevi în timpul orelor de curs, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Neniscu.

Potrivit sursei citate, ancheta a fost declanşată în baza plângerii depuse de mama unuia dintre copii.

"Am fost sesizaţi prin 112 de către o femeie de 30 de ani din municipiul Botoşani cu privire la faptul că un bărbat de 63 de ani, profesor la o şcoală din oraş, ar fi agresat mai mulţi elevi de clasa întâi, în timpul orei. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă, urmând ca, în funcţie de rezultatul cercetărilor, să se propună o soluţie procedurală", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ O fostă judecătoare, în spatele valului de 130 de cereri la curțile de apel, de anulare a deciziei CCR privind alegerile

2 Ce spun trei avocați celebri despre controversata hotărâre a judecătorului Curții de Apel Ploiești de desființare a deciziei CCR privind anularea aleg…

3 VIDEO Imagini de film / Înalt general rus ucis într-un atac cu bombă la Moscova

4 VIDEO Așa va spune și despre România? / Trump, întrebat ce concesie face Rusia pentru un acord de pace: „Să nu ocupe toată Ucraina. E o concesie destul …

5 Document / Avem de-a face cu un plan? / Peste 100 de cereri în instanțe privind eliminarea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, în ultimele…