Botoșani: 15 persoane reținute de procurorii DIICOT în dosarul traficanților de țigări
Procurorii Biroului teritorial Botoșani al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au emis 15 ordonanțe de reținere și trei ordonanțe de instituire a controlului judiciar pe numele membrilor celor șase grupări infracționale specializate în contrabanda cu țigări, care au fost destructurate joi. Persoanele reținute urmează a fi prezentate, vineri, judecătorilor Tribunalului Botoșani cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit anchetatorilor, ''membrii grupului au aprovizionat în permanență piața neagră cu produse accizabile, introduse în România prin acte de contrabandă, dezvoltând o adevărată economie subterană prin numărul de persoane implicate în activitatea de vânzare a țigaretelor, cantitățile rulate și frecvența livrărilor de țigarete''.
Începând cu luna februarie a acestui an, au fost identificate un număr de șase grupuri infracționale organizate, care au săvârșit infracțiunea de contrabandă, acționând în zona de nord-est a județului Botoșani, la frontiera cu Republica Moldova și Ucraina.
Țigările de contrabandă erau introduse în România de către palierul ucrainean al grupărilor prin zona de frontieră adiacentă localităților Bajura—Darabani, iar de către palierul moldovenesc al grupărilor prin zona de frontieră adiacentă localităților Păltiniș—Horodiștea, Rediu—Rădăuți Prut—Miorcani, Cotu Miculinți—Crasnaleuca, Mitoc și Liveni—Manoleasa Prut, de unde erau preluate, transportate, depozitate și comercializate de către membrii celor șase grupări infracționale pe piața neagră din județul Botoșani.
''S-a reținut că țigările erau preluate și transportate pe teritoriul României de 'cărăuși' sau cu ajutorul unor aparate de zbor de tip dronă, depozitate temporar la domiciliul membrilor grupului sau în alte locuri prestabilite și ulterior distribuite', se mai arată în comunicat.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 3.800.000 de lei.
Procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au efectuat, joi, un număr de 39 percheziții domiciliare pe raza județului Botoșani, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unor grupuri infracționale organizate specializate în contrabandă cu țigarete și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
La sediul DIICOT Botoșani au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 39 persoane, respectiv 34 suspecți și cinci martori.
Suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații și Direcția de Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Iași, Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani—S.A.S. Botoșani și Compartimentului Sprijin Operativ din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
AGERPRES