Botoşani: 14 persoane reţinute după provocarea mai multor scandaluri în Dorohoi

Botoşani: 14 persoane reţinute după provocarea mai multor scandaluri în Dorohoi

Poliţiştii din Botoşani au reţinut 14 persoane care au provocat mai multe scandaluri într-un cartier din municipiul Dorohoi, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Simona Puşcasu.

Potrivit sursei citate, reţinerile celor 14 persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 60 de ani au avut loc în urma percheziţiilor efectuate, miercuri, la locuinţele acestora.

"Având în vedere cercetările ce se efectuează în dosarele penale privind infracţiunile de tentativă de omor, ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe, ameninţare, distrugere şi violare de domiciliu, fapte comise în perioada 20 spre 21 iulie 2020 şi 27 iulie 2020, pe raza municipiului Dorohoi, urmare a percheziţiilor efectuate la data de 29 iulie 2020 de către poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani, precum şi a probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a 14 persoane", a precizat Puşcasu.

Persoanele reţinute urmează să fie prezentate, joi, în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.

Cercetările în acest dosar se desfăşoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. AGERPRES/ (AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii