APADOR-CH a sesizat, ieri, Ministerul Justiției și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) două solicitări de informații, în virtutea Legii 544/2001, în care cere clarificarea unor noțiuni ambigue din Legea nr. 129/2019. Inițiator al acestui act normativ a fost Guvernul Dăncilă.
Conform acestei legi, ONG-urile din România trebuie să depună de anul acesta declarații privind „beneficiarii reali”, ca urmare a transpunerii în legislația națională a directivei europene privind combaterea spălării banilor. Din păcate, în legea românească s-a transpus greșit și neclar directiva, ceea ce face ca astăzi, în preziua termenului până la care asociațiile și fundațiile ar trebui să depună aceste declarații (15 ianuarie 2020) nimeni să nu știe exact ce trebuie să conțină respectivele declarații, cine sunt beneficiarii reali, care sunt organizațiile care trebuie să se supună legii și care nu, și nu în ultimul rând care este termenul final de depunere a acestora.
În urma mai multor întrebări puse de ONG-uri, până acum, MJ și ONPCSB și-au pasat una alteia răspunderea, reușind doar să inducă ideea că termenul final nu ar fi 15 ianuarie, ci 22 iulie 2020, dar nelămurind concret ce înseamnă „beneficiari reali”. Sunt toți cetățenii care se adresează la un moment dat unui ONG (pot fi sute sau mii într-un an), sunt doar membrii Consiliului director al ONG-ului? Nimeni nu pare a ști exact.
Întrucât între cele două legi care se bat cap în cap în această chestiune (Legea nr. 129/2019 și OUG 26/2000), una se referă la asociații și fundații care administrează și distribuie fonduri, iar una se referă la asociații și fundații în general, nicio organizație nu poate fi sigură în acest moment că intră sau nu sub incidența legii. Iar dacă intră, nu știe care sunt beneficiarii reali ce ar trebui declarați.
Prin urmare, cu toată buna credință, dorind să respecte legea și să facă declarația respectivă, o organizație ar putea greși făcând o declarație incompletă în care ar putea să nu-i cuprindă pe toți beneficiarii, câtă vreme aceștia nu sunt clar definiți de lege. Iar o declarație pe proprie răspundere incompletă intră la fals în acte publice, deci organizația e pasibilă de dosar penal. În același timp, dacă nu depun deloc această declarație, conform legii, ONG-urile sunt pasibile de dizolvare.
În concluzie, plimbate între MJ și ONPCSB, ONG-urile românești se află acum între riscul dizolvării – dacă nu declară beneficiarii reali – și dosarulul penal – dacă îi declară, dar nu așa cum spune legea. În condițiile în care nici măcar cei care trebuie să clarifice și să aplice legea nu sunt în stare să clarifice asta, conform APADOR – CH .
APADOR-CH a făcut și câteva sugestii de modificare și îndreptare a legilor amintite, în sensul precizării că obligaţia de declarare a beneficiarilor reali există numai pentru fundaţiile şi asociaţiile care administrează şi distribuie fonduri, fapt prevăzut de altfel și de directiva europeană.
SURSA: Newsweek România
