Bostan: Normele de aplicare a pachetului privind achizițiile publice, în Guvern în 2 iunie; știrea că sistemul ar fi blocat este falsă
Normele de aplicare a noului pachetului legislativ privind achizițiile publice urmează să fie aprobate în ședința de Guvern din 2 iunie iar procedurile de achiziție în desfășurare se derulează fără impedimente, a declarat luni, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Marius Bostan, într-o conferință de presă.
'Noul pachet legislativ privind achizițiile publice a fost publicat în Monitorul Oficial pe 23 mai anul acesta și a intrat în vigoare acum 6 zile. Pentru utilizarea corespunzătoare a SEAP este necesară aprobarea și publicarea normelor de aplicare a noului pachet legislativ privind achizițiile publice. Normele de aplicare urmează a fi aprobate în ședința de Guvern din 2 iunie', a precizat ministrul Comunicațiilor.
Potrivit sursei citate, Agenția pentru Agenda Digitală a pregătit din timp actualizarea noilor funcționalități SEAP potrivit cerințelor noii legislații iar după apariția acestor norme se vor putea demara noi proceduri de achiziție conform legislației aprobate.
'Se fac testări de funcționalitate pe noul pachet legislativ, procedurile de achiziție aflate în desfășurare se derulează fără impedimente conform vechii legislații. Știrea că sistemul achizițiilor publice ar fi blocat este falsă', a subliniat Marius Bostan.
Ministrul de resort a explicat, totodată, că, după intrarea în vigoare a pachetului de norme, vor putea fi demarate achiziții ce depășesc pragul cumpărării directe conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice (23.227.215 lei, pentru contractele de achiziție publică/acordurile-cadru de lucrări, 600.129 lei, pentru contractele de achiziție publică/acordurile-cadru de produse și de servicii, 3.334.050 lei, pentru contractele de servicii care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice — n.r.).
Ministrul Comunicațiilor a reamintit că directivele privind achizițiile publice au fost aprobate de Comisia Europeană în 18 aprilie 2014 iar Guvernul României de la acea dată știa cu mult înainte că va avea de transpus aceste directive. 'Pachetul de legi care asigură transpunerea acestora a fost transmis spre Parlament după un an și șase luni. După circa șapte luni de dezbateri, legile au fost publicate în Monitorul Oficial', a mai spus Marius Bostan.
Conforma acestuia, hotărârile care vor intra spre aprobare în ședința Executivului din 2 iunie au peste 140 de pagini și au făcut obiectul unei proceduri de preconsultare publică începând cu 15 ianuarie 2016. Conform ministrului, au fost peste 800 de amendamente inserate.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice a anunțat săptămâna trecută că Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) nu va fi funcțional în perioada 26 mai — 15 iunie, din cauza unor disfuncționalități de natură tehnică și operațională de la nivelul sistemului apărute odată cu intrarea în vigoare a noilor legi în domeniul achizițiilor publice.
Fostul premier Victor Ponta a afirmat, luni, că dezastrul administrativ generat de întreruperea Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), "din cauza exclusivă a incompetenței Guvernului de tehnocrați", este cel mai întemeiat și corect motiv pentru depunerea unei moțiuni de cenzură imediat după 15 iunie.
Potrivit acestuia, transpunerea directivelor europene privind achizițiile publice a fost realizată de Guvern în cursul anului 2015, fiind trimis în Parlament sub forma pachetului legislativ în luna octombrie.
AGERPRES/ (AS — autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruștei)