Bostan (RePatriot): În următorii ani, numărul românilor care revin l-ar putea depăşi pe al celor care pleacă
În ultimii doi ani s-a observat o scădere a dorinţei românilor de a reveni acasă din străinătate, dar există un orizont de aşteptare foarte mare al acestora faţă de ceea ce se întâmplă în ţară şi, de aceea, în anii următori, numărul celor care revin ar putea fi mai mare decât al celor care pleacă, a declarat, duminică, Marius Bostan, iniţatorul proiectului RePatriot.
"RePatriot are o conferinţă aniversară în fiecare an, de 1 Decembrie, la Alba Iulia. Încercăm să omagiem înaintaşii, să ne gândim la viitor şi să transmitem importanţa conectării diasporei cu Ţara, pentru că o Românie unită este o Românie în care românii au unitate în sânul lor şi diaspora trebuie să fie cât mai aproape de casă. (...). În această conferinţă, am analizat şi nişte cifre, ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, şi observăm că, în comparaţie cu acum doi ani, în evaluarea noastră făcută în luna august, un studiu sociologic, am observat o scădere a dorinţei de revenire acasă. Scăderea asta, din analiza făcută de noi a rezultat că se datorează clasei politice şi managementului din România şi lipsei de încredere în viitor - birocraţie, corupţie. Aceasta este percepţia românilor. Noi nu spunem că este adevărat sau fals, aceasta este percepţia", a explicat Bostan pentru AGERPRES.
El a adăugat că studiul amintit a fost confirmat de votul din noiembrie, care "a arătat foarte clar un avertisment dat clasei politice care a condus ţara în ultimii trei ani".
"În acelaşi timp, există un orizont de aşteptare şi un nivel de aşteptare foarte mare. Noi credem că putem să inversăm trendul de întoarcere acasă, noi credem că, în următorii ani, numărul celor care revin ar putea fi mai mare decât al celor care pleacă şi vedem exemplul Poloniei. În Polonia, în acest an deja s-a întâmplat acest lucru. Sunt mai mulţi polonezi care revin acasă decât cei care pleacă", a spus Marius Bostan.
El a opinat că un val important de români care ar reveni în ţară ar ajuta România să se dezvolte mai rapid.
"România s-ar putea dezvolta mai rapid şi ar putea face faţă provocărilor viitorului. Pentru că nu ştim ce ne rezervă viitorul, nu ştim ce se va întâmpla în următorul an, sunt şi ştiri negative din zona financiară şi zona de afaceri globală şi atunci ar fi extraordinar să strângem rândurile, românii să fie aproape de România, să fim conectaţi permanent. Şi acesta este apelul nostru, astăzi, către toţi oamenii responsabili din România şi de pretutindeni, să strângem rândurile, să fim conectaţi şi să ne ajutăm unii pe alţii", a conchis antreprenorul.
Alba Iulia a găzduit, duminică seara, cea de-a IV-a conferinţă RePatriot.
Mişcarea RePatriot are drept scop repatrierea prin antreprenoriat a românilor care au plecat din ţară şi au afaceri în Occident, realizarea de legături între aceştia şi antreprenori din ţară cu afaceri ce pot pătrunde pe pieţe externe şi prezentarea României ca destinaţie de investiţii, potrivit unui comunicat al organizaţiei. AGERPRES/ (A - autor: Marinela Brumar, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Daniela Juncu)