Bosnia: Mii de locuitori din Sarajevo au protestat împotriva unei slujbe în memoria pro-naziştilor
Câteva mii de locuitori din Sarajevo au protestat sâmbătă împotriva oficierii în catedrala catolică Sfânta inimă a lui Iisus din capitala bosniacă a unei slujbe în memoria civililor şi militarilor din statul pro-nazist croat (NDH), executaţi de partizani comunişti în 1945, transmit AFP şi HINA.
Slujba s-a desfăşurat în circumstanţe tensionate sâmbătă la prânz, în condiţiile în care anunţarea ei a fost criticată de majoritatea partidelor politice din Bosnia, cu excepţia formaţiunilor croate, precum şi de comunitatea evreiască şi de Biserica ortodoxă sârbă.
Unităţi speciale ale poliţiei au încercuit catedrala cu trei ore înainte de începerea slujbei.
Dacă de obicei "tragedia de la Bleiburg" este comemorată în fiecare an în mai în localitatea din sudul Austriei, în acest an comemorările din Austria au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19, organizatorii stabilind ca totuşi evenimentul să fie marcat prin slujba religioasă din Sarajevo.
În mai 1945, la Bleiburg, soldaţi ai NDH şi civili care au încercat să ajungă în Austria s-au predat forţelor britanice, care la rândul lor i-au trimis în Iugoslavia, unde mulţi dintre ei au fost masacraţi de partizani, mişcarea de rezistenţă de inspiraţie comunistă condusă de Tito, aminteşte AFP.
În paralel cu slujba care a reunit sâmbătă în capitala bosniacă circa 20 de prelaţi şi tot atâţi credincioşi, câteva mii de oameni au defilat prin faţa unui monument în memoria celor 55 de militanţi antifascişti spânzuraţi în martie 1945 la Sarajevo de regimul ustaşilor.
Peste 10.000 de locuitori din Sarajevo, în principal evrei, dar şi sârbi, romi şi alţii, au fost ucişi de regimul ustaşilor (1941-1945), aliaţi ai naziştilor. Sute de mii de persoane au fost ucise de statul independent croat NDH, care cuprindea Bosnia şi o parte din Serbia.
Cardinalul Vinko Puljic, care a oficiat slujba, a subliniat înainte că a te ruga pentru sufletul victimelor nu înseamnă a aproba faptele acestora.
Reconcilierea poate fi construită doar pe adevăr, a insistat cardinalul, îndemnând la tratarea cu respect egal a tuturor victimelor războiului, a menţionat HINA.AGERPRES