Borrell către europeni, în contextul războiului din Ucraina: Daţi căldura mai încet în locuinţe!

Borrell către europeni, în contextul războiului din Ucraina: Daţi căldura mai încet în locuinţe!

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut miercuri cetăţenilor europeni "să dea căldura mai încet în locuinţe", pentru că trebuie "plătit un preţ" pentru "tăierea cordonului ombilical" care uneşte economia UE de cea rusă, în contextul războiului din Ucraina, transmite EFE.

"Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să tăiem cordonul ombilical care leagă economia noastră cu cea rusă şi să întrerupem fluxul care le permite să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul", a declarat Borrell în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema invaziei ruse , la care a participat şi şefa guvernului eston Kaja Kallas.

"Putem face acest lucru la nivel macro", aşa cum a făcut marţi Comisia Europeană, prezentând o directivă pentru reducerea cu două treimi a importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului, dar şi la nivel micro, spune Borrell, care i-a invitat în acest sens pe cetăţenii europeni să mai pună o haină pe ei.

"Cer totodată ca toată lumea să facă un efort individual pentru a reduce consumul de gaz, la fel cum reducem consumul de apă atunci când este secetă şi la fel ca atunci când ne punem o mască pentru a combate un virus", a insistat el, referindu-se la pandemia de coronavirus.

Borrell consideră că "ceea ce am făcut împotriva COVID-19 trebuie să o facem în favoarea Ucrainei. Trebuie să aibă loc o mobilizare a spiritelor, a activităţilor, a atitudinilor individuale, într-un angajament colectiv pentru a face faţă unei sarcini care este fără îndoială istorică". AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!