Boris Elțîn, omul care i-a dat puterea lui Putin. Cea mai mare patimă a sa: „Mă mir cum a rezistat psihic”

Boris Elțîn, omul care i-a dat puterea lui Putin. Cea mai mare patimă a sa: „Mă mir cum a rezistat psihic”

În 1991, când Uniunea Sovietică încă nu se destrămase, Boris Elţîn a devenit primul preşedinte ales liber al Rusiei. El a demisionat din funcția de preşedinte al Rusiei pe 31 decembrie 1999, numindu-l pe Vladimir Putin preşedinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000. Astăzi, Elțîn ar fi împlinit 92 de ani.

Elțîn, omul care l-a adus pe Putin la putere FOTO Arhivă

Elțîn, omul care l-a adus pe Putin la putere FOTO Arhivă

Născut pe 1 februarie 1931, într-o familie de ţărani, într-un sat din munţii Urali, Boris Elţîn a intrat în Partidul Comunist al URSS la vârsta de 30 de ani. Cariera sa politică va cunoaște un avânt în 1985, în momentul în care preşedintele de atunci Mihail Gorbaciov l-a adus la Moscova, pentru a ocupa funcţia de adjunct în Sovietul Suprem.

Din pricina zelului său şi a dorinţei de a reforma structurile de putere, în 1988 avea să cadă, pentru o scurtă perioadă, în dizgraţia conducerii de la Moscova.

În 1991, când Uniunea Sovietică încă nu se destrămase, Boris Elţîn a devenit primul preşedinte ales liber al Rusiei. Anul 1991 a fost însă un test pentru tânăra democraţie rusă, relatează bbc.co.uk

31 decembrie 1999, ziua în care Putin preia prerogativele prezidențiale

Pe 31 decembrie 1999, Boris Elţîn, îi preda prerogativele prezidenţiale premierului său, Vladimir Putin, spre marea surpriză a analiştilor politici internaţionali.

Elţîn mai avea de efectuat o parte din al doilea mandat de preşedinte, însă din cauza problemelor de sănătate a renunţat la post. Putin a condus Rusia ca interimar până în martie 2000, când a organizat alegeri prezidenţiale, pe care le-a câştigat.

Boris Elţîn, preşedintele Rusiei la acea vreme avea să declare: "Astăzi, în ultima zi a acestui secol care se sfârşeşte, demisionez. Rusia trebuie să înceapă un nou mileniu cu alți politicieni. Noi, care am fost la putere atâţia ani, trebuie să plecăm."

Cu o ultimă strângere de mână, pe treptele reşedinţei prezidenţiale, Boris Elţîn s-a retras din viaţa publică. Noua mână forte de la Kremlin devenea Vladimir Putin, un personaj despre care nu se ştiau prea multe, decât că a fost ofiţer KGB. Analiştii politici l-au acuzat pe Putin că a întors Rusia din drumul democratic, înapoi spre sistemul sovietic, prin impunerea unui control strict al scenei politice, prin marginalizarea opoziţiei şi a presei critice la adresa sa.

„El corupe totul în jurul său"

Andrei Kolesnikov, analist politic spunea despre Putin că este personajul care corupe tot în jurul lui.

"Putin a oprit dezvoltarea normală a Rusiei ca o economie normală de piaţă şi ca o democraţie politică normală. Rusia, sub Putin, nu este un actor global, este un corupător global. Este o mare diferenţă între aceste două funcţii. El corupe totul în jurul său. Este vizibil ca un adevărat jucător şi persoană de influenţă pentru tot. Nimeni nu îi acordă atenţie cu adevărat."

La rândul său, Putin l-a lăudat pe Elțîn. „Activitatea sa suportă calificative diferite, dar dincolo de orice îndoială rămâne faptul că tocmai când Boris Elţîn a condus Rusia, cetăţenii ţării noastre au primit cel mai important lucru: libertatea. Acesta este un imens merit istoric”.

În ochii multor conaţionali, Elţîn a comis totuşi o eroare considerabilă: războiul din Cecenia. Când Uniunea Sovietică se prăbuşea, Cecenia a râvnit şi ea la independenţă. Moscova s-a împotrivit iar ceea ce a urmat a fost cumplit: un război care a costat viaţa a mii de militari şi persoane civile, soldat cu imense distrugeri.

Primul președinte al Rusiei post-sovietice a murit pe 23 aprilie 2007, la vârsta de 76 de ani, în urma unor suferințe cardiace grave.

Nu a fost în stare să coboare din avion

Printre păcatele pe care le-a avut la viața sa, unul a ieșit în evidență: pasiunea pentru băutură. În septembrie 1994, pe aeroportul Shannon, Dublin, el era surprins într-o ipostază nepotrivită. Primul preşedinte al Rusiei după căderea comunismului, Boris Elţîn, a fost în zadar aşteptat de premierul irlandez Albert Reynolds. Elţîn nu a fost în stare să coboare din avion, iar cei din staff au anunţat atunci că preşedintele nu se simte bine. Ulterior, jurnaliştii au aflat că acesta era beat. Ajuns la Moscova, Elţîn şi-a certat consilierii că nu l-au pus pe picioare.

Marea Britanie, îngrijorată de viciul lui Elțîn

Marea Britanie era atât de îngrijorată de patima băuturii şi de problemele cardiace ale preşedintelui rus Boris Elţîn încât a stabilit un plan de urgenţă în cazul în care ar fi murit în exerciţiul funcţiunii, potrivit arhivelor britanice declasificate, notează AFP.

Documentele includ o depeşă a ambasadorului britanic la Moscova Andrew Wood, redactată în octombrie 1995 la finalul unei întâlniri în apropiere de New York cu Bill Clinton, după a doua criză cardiacă a lui Boris Elţîn.

"A consumat vin şi bere cu mare poftă şi a regretat absenţa coniacului", a detaliat diplomatul în acest mesaj datat din 26 octombrie publicat de arhivele naţionale britanice.

"Unul dintre asistenţii lui i-a retras un pahar cu şampanie atunci când acest asistent a considerat că era suficient, şi a fost uşor euforic în cursul conferinţei sale de presă cu Clinton", potrivit documentului.

O altă depeşă, din 27 octombrie, consideră că, "dacă Elţîn ar muri pe neaşteptate, ne-am găsi într-o perioadă de confuzie politică excepţională".

O lună mai târziu, la 28 noiembrie, Ministerul britanic de Externe i-a scris serviciului premierului conservator John Major, în Downing Street, pentru a informa că preşedintele rus pare să se refacă după problemele sale cardiace.

Documentul precizează că liderul a depăşit cu şase ani speranţa medie de viaţă a bărbaţilor ruşi (58 de ani) şi că a suferit două crize cardiace în trei luni şi jumătate."Intenţia sa de a bea mai puţin după prima criză nu a durat: sunt puţine motive să fim încrezători că va face altfel de această dată", scrie în document.

"Din acest motiv ne-am gândit la un plan de urgenţă dacă preşedintele Elţîn va muri în exerciţiul funcţiunii", potrivit sursei. În document figurează printre altele dispoziţii pentru delegaţia Marii Britanii ce ar urma să fie trimisă la funeralii şi o schiţă de comunicat de trimis presei în numele prim-ministrului. Textul salută "un lider curajos şi vizionar" care a pus capăt confruntării Rusiei cu occidentalii în profitul cooperării. În ciuda problemelor de sănătate şi a haosului economic de după căderea URSS, Elţîn a fost reales în anul următor şi a rămas la putere până la anunţul neaşteptat al demisiei sale, la 31 decembrie 1999, lăsându-l în fruntea statului pe premierul său, Vladimir Putin.

Fiica cea mică îi ia apărarea

Tatiana Yumaşeva, fiica cea mică a lui Boris Elţîn a mărturisit în 2010 că atâta timp cât tatăl său a fost preşedintele Rusiei era foarte stresat şi acesta poate fi motivul pentru care a consumat băuturi alcoolice, informează timesonline.co.uk.

Avea o problemă cu alcoolul, dar cred că tata bea din cauza stresului enorm la care era supus”, le spus rusoaica jurnaliştilor. Tatiana Yumaşeva a adăugat: „Câteodată mă mir cum de a rezistat psihic. Era la conducerea unei ţări imense care avea armament nuclear şi era la un pas de colaps. Era chiar foarte înfricoşător. Câteodată, băutura era singura cale să scape de stres, o supapă de siguranţă”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”