Borc la finalul unei întâlniri cu Dragnea: Am discutat despre proiectul de strategie economică propus săptămâna trecută

Borc la finalul unei întâlniri cu Dragnea: Am discutat despre proiectul de strategie economică propus săptămâna trecută

Proiectul de strategie economică propus săptămâna trecută de Guvern, precum și dorința ca PSD să fie implicat în procesul de negociere au constituit temele centrale ale unei discuții care a avut loc luni, la sediul central al partidului, între vicepremierul Costin Borc și președintele social-democraților, Liviu Dragnea. 

"M-am întâlnit cu domnul președinte Dragnea, o întâlnire absolut normală cu președintele principalului partid din Parlament, am discutat despre proiectul de strategie economică pe care săptămâna trecut l-am propus și am mai dat câteva clarificări și dorința noastră ca PSD-ul să fie foarte implicat în procesul de negociere. Am discutat și despre câteva cazuri punctuale din domeniul economic, în care noi încercăm în viitoarele luni să rezolvăm câteva probleme. O întâlnire absolut normală cu președintele unui partid care ne susține în Parlament", a declarat Borc, la finalul discuțiilor.

Potrivit acestuia, "Guvernul nu a confiscat proiectul de țară". "Noi nu am confiscat proiectul de țară, este proiectul unei strategii economice care probabil va face parte din proiectul de țară al președintelui, e un proiect pe care noi l-am început încă din decembrie, așa cum am subliniat și în declarația mea la Parlament când am lansat proiectul de strategie economică. (...) Am vorbit despre atașații comerciali, nu i-am prezentat lista și despre importanța pe care acești atașați comerciali o au în a promova exporturile românești și în a atrage investiții străine. Am deja o analiză, a fost o discuție despre ce se poate construi, cum putem să facem lucrurile împreună", a adăugat vicepremierul.

Întrebat dacă vor mai fi întâlniri cu președintele PSD, Borc a confirmat: "Bineînțeles că vor mai fi întâlniri cu domnul Dragnea, cum vor mai fi întâlniri cu toți șefii de partide".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”