Bombardamente în Doneţk: Zece persoane au decedat şi nouă au fost rănite, în prima zi a noului an şcolar
Zece persoane au fost ucise şi nouă rănite, miercuri, în bombardamente din Doneţk, bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, după ce un maxi-taxi şi o şcoală au fost vizate de obuze în prima zi a noului an şcolar, a anunţat administraţia regională, citată de AFP.
Patru persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite când un obuz a explodat în apropierea unei şcoli situate în districtul Kievski, la patru kilometri de aeroportul din Doneţk, teatrul unor confruntări violente, în ultimele zile, între armata ucraineană şi insurgenţii proruşi.
Alte şase persoane au fost ucise şi una a fost rănită într-un maxi-taxi vizat de o rachetă, a precizat administraţia într-un comunicat.
Anterior, Primăria anunţase că şase adulţi au fost răniţi după ce un obuz a aterizat în apropierea unei şcoli din Doneţk, în prima zi a noului an şcolar. "Obuzul a aterizat la cinci metri de şcoală", spărgând geamurile. Copiii au coborât într-un beci. Şase adulţi au fost răniţi, părinţi şi profesori, dintre care unul este în stare gravă, declara pentru AFP o sursă din cadrul Primăriei.
În pofida unui armistiţiu consolidat pe 20 septembrie în cadrul unor negocieri la Minsk între Kiev, Moscova, rebeli şi OSCE, confruntările armate intense continuă, cu armament greu, în jurul aeroportului din Doneţk, principalul oraş aflat sub controlul rebelilor.
Luni a fost cea mai sângeroasă zi de la intrarea în vigoare a armistiţiului, pe 5 septembrie, cu nouă morţi în rândul armatei ucrainene şi patru civili ucişi. De atunci, cel puţin 57 de persoane au fost ucise în estul Ucrainei. De la începutul confruntărilor armate, în aprilie, au fost omorâte 3.200 de persoane.