BOMBĂ/DIASPORA din America îi CERE lui Iohannis să NU-L NUMEASCĂ pe George Maior AMBASADOR

BOMBĂ/DIASPORA din America îi CERE lui Iohannis să NU-L NUMEASCĂ pe George Maior AMBASADOR

Mai multe publicaţii şi organizaţii ale românilor din SUA i-au transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis în care îi cer să reconsidere nominalizarea lui George Maior în funcţia de ambasador al României la Washington.

Redăm mai jos scrisoarea transmisă preşedintelui Klaus Iohannis de către românii din SUA:

Stimate Domnule Preşedinte,

Ca urmare a reacţiilor venite din comunitatea românilor din Statele Unite ale Americii vă solicităm să reconsideraţi decizia de a-l numi pe Domnul George Cristian Maior, fost director SRI, în poziţia de ambasador al României la Washington D.C. şi să desemnaţi în această poziţie o altă persoană care să aibă credibilitatea necesară pentru a putea conlucra cu comunităţile româneşti de aici.

Având în vedere istoricul relaţiei tensionate dintre comunitatea româno-americană şi fosta Securitate, precum şi acţiunile şi atribuţiile actualului SRI, numirea unui fost director al acestui serviciu în poziţia de ambasador în SUA va crea automat un zid care va face aproape imposibilă o conlucrare între Ambasadă şi comunitate.

Mai mult, dat fiind faptul că SRI şi-a asumat trecutul fostei Securităţi, nominalizarea Domnului Maior ar redeschide răni adânci în comunitatea românească din SUA, răni care abia s-au cicatrizat după 25 de ani.

În două ipostaze din ultimele luni, ultima la lansarea Monografiei SRI, actual şi foşti directori SRI l-au avut alături pe Generalul de Securitate Iulian Vlad. Acesta a avut un rol activ în suprimarea Revoluţiei din 1989 şi, prin activitatea opresivă a Securităţii pe care a condus-o, a persecutat familiile românilor care au reuşit să scape din România înainte de 1989.

De asemenea, două situaţii recente ne arată că SRI, sub Domnul Maior, s-a îndepărtat de la standardele unui serviciu secret dintr-o democraţie, făcând enormi paşi înapoi în procesul de reformare.

Prima acţiune este legată de implicarea SRI în actul de justiţie, care deja a stârnit reacţii fără precedent ale magistraţilor din România. Ultimele dezvăluiri ale Domnului General SRI Dumitru Dumbravă, întărite şi de actualul Director SRI, Domnul Eduard Hellvig, confirmă că, pe timpul Domnului Maior, SRI s-a implicat în justiţie dincolo de limitele legii.

O implicare a SRI în justiţie este nesănătoasă pentru o democraţie, vulnerabilizează România şi discreditează întreaga luptă anticorupţie, generând îndoiala că nu s-ar face profesionist şi imparţial. Afirmaţia că SRI monitorizează toate cazurile din instanţe şi aplică scheme analitice, asemenea celor de identificare a potenţialilor terorişti, la judecători, pe care-i categorizează apriori după “pattern-uri” infracţionale, arată o operaţiune de controlare a justiţiei care ar trebui să înspăimânte orice român ce îşi caută dreptatea în instanţă.

A doua acţiune care ne-a îngrijorat profund este implicarea SRI, pe timpul Domnului Maior, în politică. Într-un recent interviu Domnul Maior a afirmat că în campania electorală pentru preşedinţie a vorbit cu Doamna Elena Udrea la sediul SRI, informându-o că vor apărea pozele compromiţătoare de la Paris. Dânsul şi-a motivat aceasta decizie spunând: “Pot să discut cu oricine şi e normal să fac acest lucru în calitate de director dacă eu consider că există un interes al serviciului”. Întrebat de reporter care e acest “interes”, Domnul Maior a spus că nu comentează mai mult, însă “întotdeauna există un interes al serviciului”.

Pentru un serviciu de informaţii care se prezintă ca partener al serviciilor americane, un astfel de comportament al SRI sfidează regulile de bază dintr-o democraţie care interzic categoric unui serviciu să se implice în politică, cu atât mai mult într-o campanie electorală.

La cele spuse mai sus se adaugă afirmaţia recentă a Domnului Maior că SRI este “un fel de creier al statului, de ochi, de urechi ale statului”. Este înspăimântător că după 25 de ani de la căderea regimului comunist, SRI dă impresia că a ajuns sub conducerea Domnului Maior ce era Securitatea înainte 1989 sub Generalul Iulian Vlad. În nici o democraţie din lume un serviciu secret nu este “creierul” statului.

Comunitatea românească din SUA s-a implicat activ în multe acţiuni în favoarea României, însă nu poate legitima necondiţionat pe cineva care a creat un astfel de sistem de control a societăţii româneşti, ce aduce aminte de fosta Securitate. După 25 de ani de la căderea regimului comunist, cel mai mare pericol pentru societatea românească este existenţa unei instituţii necontrolabile care “mişcă”, “vede” şi “aude” tot.

Presa a relatat că în cadrul audierii de către Comisia comună parlamentară de politică externă, Domnul Maior a declarat că “o preocupare constantă a proiectului său de ambasador va fi consolidarea relaţiei cu comunitatea românească”.

Din păcate, numirea Domnului Maior ca ambasador al României în SUA nu doar că nu va consolida, dar va şubrezi relaţia Ambasadei cu comunitatea românească. Relaţia comunităţii cu Ambasada României la Washington D.C., chiar dacă s-a ameliorat în ultima perioadă, păstrează o doză de neîncredere datorită atitudinii din trecut a statului Român faţă de românii din SUA. Este de notorietate faptul că în perioada comunistă agenţi români, coordonaţi de securişti aflaţi sub acoperire diplomatică în cadrul Ambasadei României la Washington D.C., au întreprins acţiuni de dezbinare a comunităţii româneşti din SUA cu efecte negative care se văd şi azi.

O eventuală numire a Domnului Maior ca ambasador în SUA va readuce în discuţie eterna poveste a “agenţilor sub acoperire”, ceea ce va face ca orice contact al Ambasadei cu cineva din comunitatea românească să creeze suspiciunea rezonabilă că acea persoană este un agent de influenţă român. Acest lucru va face greoaie, dacă nu imposibilă susţinerea de către comunitate a unor acţiuni comune cu Ambasada.

Potenţialul enorm pe care comunitatea din SUA îl are pentru a sprijini România va putea fi fructificat la maxim numai dacă în poziţia de ambasador va exista o persoană necontroversată. Dat fiind faptul că avizul Comisiei comune de politică externă din Parlament este doar consultativ, decizia ultimă a nominalizării Domnului Maior ca ambasador în Statele Unite vă aparţine în exclusivitate.

Vă solicităm, de aceea, stimate Domnule Preşedinte, să luaţi serios în considerare nominalizarea unei alte persoane în poziţia de ambasador al României în SUA, o persoană care să ne inspire încredere şi cu care să putem conlucra pentru a ajuta România în continuare.

 Cu stimă şi consideraţie,

Viorel Nicula – Director “Mioriţa” USA Newspaper, Sacramento, California

Marian Petruţa – Preşedinte North American Romanian Press Association

Lucian Oprea – Director Gândacul de Colorado Newspaper, Colorado Sorin Pintiliuc – Romanian Portal Chicago, Illinois Dwight Luchian Patton – Director Clipa Magazine, Anaheim, California Ioan Ciorbă – Director Romanian Times Newspaper, Portland, Oregon Ştefan Străjeri – Director Curentul Internaţional, Detroit, Michigan Grigore Culian – Director New York Magazin, New York Cristian Terheş – Romanian Community Coalition Daniel Feraru – Romanian Cultural Center Chicago Simona Botezan – “Mioriţa USA” Cultural Association, Washington D.C. Ady Simion – Români în Los Angeles Costin Movilă – Admin grup “Senatul Românilor Chicago” Adrian Bogdan – Admin grup “Români în USA – East Coast” Daniel Suciu – Admin grup “Comunitatea românilor din Los Angeles” Cristina Sirca – Admin grup “Diaspora română unită americană şi canadiană” Vasile Cosofreţ – Illinois Viore Vintilă – California Ana Stănuţ – Illinois Anastasia Bud – Illinois Carmen Samson – Illinois Claudia Luca – Illinois Raluca Usery – Illinois Mihaela Lomora – Texas Lucian Lintean – Illinois Radu Bulgaru- Illinois Bianca Rusu – Illinois Mihai Jurcău – Colorado Diana Camara – Illinois Mihaela Matei – California Larisa Coman – Illinois Nicolai Tomici- Arizona Delia Gheţie – Washington Ioana Stoica-Arizona Aghata Porfir- Illinois Marcel Ciscai – Washington, DC Amalia Ardelean – California Florin Mocanu – California Ioana Ciupe – California Petru Stinea – Cleveland, Ohio Cristian Laslo – Michigan Carmen Popescu – New Jersey Ionela Kloes – California

Pe 30 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis făcea publică lista cu noii ambasadori pe care îi va numi după ce vor fi audiaţi în Parlament, printre aceştia fiind şi George Maior. Săptămâna trecută, George Maior a primit aviz favorabil în comisiile reunite de politică externă pentru postul de ambasador în SUA. Maior a primit 18 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi o abţinere.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…