BOMBA nopții! Liviu Avram furnizează o informație-CHEIE despre Dosarul Memorandumul! Cu cine s-a întâlnit Dragnea înainte de adoptare!
Liviu Avram furnizează o informație-cheie despre Dosarul Memorandumul! Cu cine s-a întâlnit Dragnea înainte de adoptare! „Pe 11 aprilie, deci cu o săptămână înainte de adoptarea memorandumului, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu ministrul adjunct de Externe al Israelului, iar comunicatului de presă al Camerei Deputaţilor se încheie exact aşa: „Întrevederea a constituit un excelent prilej pentru a reitera susţinerea stabilirii Ambasadei României din Israel în oraşul Ierusalim”., dezvăluie jurnalistul Liviu Avram în Adevărul.
Iată ce scrie Liviu Avram pe Adevărul :
Sesizarea penală pe care Ludovic Orban a făcut-o cu privire la mutarea ambasadei din Israel a avut, până acum, un singur efect palpabil: o reacţie total disproporţionată a celor din PSD-ALDE, mergând chiar până la aluzii privind suspendarea preşedintelui. Păi, dacă sesizarea este o tâmpenie, aşa cum zic Dragnea şi Tăriceanu, de ce să te sperii atât?
Unii explică de ce: dacă procurorul DIICOT găseşte de cuviinţă că trebuie începută urmărirea penală, el trebuie mai întâi să ceară aviz de la preşedintele Iohannis. Iar dacă preşedintele îşi dă avizul, aşa cum a făcut întotdeauna în astfel de cazuri, el poate dispune şi suspendarea din funcţie a premierului. Prin urmare, premierul ar putea fi adus la cheremul preşedintelui, ceea ce ar echivala, zic unii, cu o lovitură de stat. Şi de aici toată discuţia, cine pe cine suspendă primul: preşedintele pe premier sau Parlamentul pe preşedinte. Ajunsă aici, discuţia devine pur politică şi, prin urmare, total superficială. Să pătrundem însă un pic dincolo de suprafaţă.
Meritul principal al sesizării lui Ludovic Orban, indiferent cât de temeinice sau de fanteziste sunt acuzaţiile scrise acolo, este acela că va restabili faptele. Căci procurorul, odată sesizat, este obligat – repet, obligat – să deschidă dosar penal „in rem”, adică cu privire la fapte. Şi în legătură cu acest memorandum, adoptat de Guvern pe 18 aprilie, trebuie să recunoaştem că ne lipsesc o sumedenie de fapte. De ce a trebuit să fie secret? Şi faţă de cine trebuia el să fie secret? Cine a avut iniţiativa mutării ambasadei: Guvernul sau vreo persoană ori entitate din afara Guvernului?
Căci iată, pe 11 aprilie, deci cu o săptămână înainte de adoptarea memorandumului, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu ministrul adjunct de Externe al Israelului, iar comunicatului de presă al Camerei Deputaţilor se încheie exact aşa: „Întrevederea a constituit un excelent prilej pentru a reitera susţinerea stabilirii Ambasadei României din Israel în oraşul Ierusalim”. Şi atunci dacă Liviu Dragnea a comunicat public că susţine mutarea ambasadei, de ce a trebuit ca memorandumul să fie secret?
În ziua de 18 aprilie, cu puţin timp înaintea şedinţei de Guvern, ziaristul Cristian Pantazi a publicat informaţia că urmează să se adopte un memorandum sau o hotărâre de Guvern privind mutarea ambasadei. După şedinţă, purtătorul de cuvânt al Gvernului a negat, neconvingător, informaţia, pentru ca a doua zi să o confirme, la televizor, însuşi Liviu Dragnea: Guvernul a adoptat un memorandum în care s-a decis – repet, s-a decis – mutarea ambasadei.
Ulterior, după ce scandalul s-a amplificat, au venit atenuările: că memorandumul nu a decis mutarea ambasadei, ci doar deschiderea discuţiilor privind o eventuală mutare. Ba au apărut informaţii că ar fi existat două asemenea documente: unul „hard”, adoptat în Guvern, dar care ulterior ar fi fost înlocuit cu unul mai „soft”. Nu ştim dacă chiar aşa au stat lucrurile, dar nu ar trebui, totuşi lămurite cumva?
Odată restabilite faptele, dacă acestea nu îmbracă forma unor infracţiuni, procurorul va dispune clasarea dosarului. În acest caz, Ludovic Orban poate ataca soluţia în instanţă, care poate confirma soluţia procurorului sau poate dispune redeschiderea cazului.
Dacă însă faptele au elementele unor infracţiuni, procurorul trece la pasul următor, continuarea urmăririi penale „in personam”, adică asupra făptuitorilor. Acesta este momentul în care, faţă de premierul Dăncilă, trebuie solicitat avizul preşedintelui. Dar aşa cum spune legea, în cazul în care dă aviz pozitiv, preşedintele „poate” dispune şi suspendarea premierului, dar nu este obligat. Preşedintele are aşadar la dispoziţie şi această opţiune: ancheta să continue, dar fără ca premierul să fie suspendat.
În fine, după audierea suspecţilor, dacă identifică responsabilităţi penale în sarcina lor, procurorul întocmeşte rechizitoriul şi trimite dosarul în instanţă. Ce spune Constituţia în acest caz? Iată: „Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie”. Deci suspendarea devine obligatorie.
Iar legea responsabilităţii ministeriale detaliază: „În cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului, ministrul justiţiei sau, după caz, primul-ministru comunică Preşedintelui României data la care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea suspendării din funcţie a acestuia”.
Prin urmare, dacă Viorica Dăncilă va ajunge în situaţia de a fi trimisă în judecată, suspendarea ei din funcţie nu va mai fi la cheremul preşedintelui, ci la cheremul Constituţiei şi a legii. Iar dacă procesul nu se va termina în 45 de zile (şi nu se va termina), apelăm din nou la Constituţie: „Guvernul este demis dacă primul-ministru este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile”.
Dar cât de mari sunt riscurile să ajungem în această situaţie? E greu de spus. Sesizarea lui Ludovic Orban abundă în norme presupus încălcare – Constituţia, Codul Penal, alte legi speciale etc. E irelevant, autorul unei sesizări nu trebuie să aibă neaparat pricepere juridică, asta e treaba magistraţilor.
Totuşi, o anume acuzaţie ar putea să-i ridice doamnei Dăncilă oarece probleme. Este vorba de încălcarea unui anumit articol din legea răspunderii ministeriale, care defineşte o infracţiune specifică doar pentru membrii Guvernului: „Prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”. Se dă de la 1 la 5 ani.
Se poate argumenta că Viorica Dăncilă nu i-a prezentat nimic preşedintelui, deci nu a încălcat acest articol. Numai că o infracţiune se poate săvârşi nu doar în forma comisivă (faci ceva ce îţi interzice legea), ci şi în forma omisivă (nu faci ceva ce legea te obligă). Iar dacă se va dovedi că unicul scop pentru care memorandumul a fost ţinut la secret a fost acela de a-l exclude pe preşedinte din procesul decizional, într-un domeniu – politica externă – în care acesta are prerogative de necontestat, s-ar putea ca doamna Dăncilă să aibă nevoie de avocaţi foarte buni.
Mă întreb dacă Viorica Dăncilă ştia toate aceste amănunte atunci când s-a lansat, aşa cum s-a lansat, în aventura mutării ambasadei din Israel.
