BOMBA nopții! Duda și Margareta, dați afară oficial din Palatul Elisabeta! Tudose: Le-am făcut ofertă de chirie!

BOMBA nopții! Duda și Margareta, dați afară oficial din Palatul Elisabeta! Tudose: Le-am făcut ofertă de chirie!

 Duda și Margareta, dați afară oficial din Palatul Elisabeta! Tudose: Le-am făcut ofertă de chirie! „Nu! De ce să rămână în posesia familiei regale? Pot să îl închirieze dacă doresc. (...) Eu am vorbit la Regia Autonomă a Protocolului de Stat care este deținătorul sau prin intermediul căreia staul deține imobilul să le facă o ofertă de chirie. Dacă tot le trebuie imobilul, să plătească. El este proprietate națională.”, a declarat premierul Mihai Tudose vineri seară la RTV.

"Tot respectul pentru regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat... Iertaţi-mă, dar mai avem foşti şefi de stat care au urmaşi în viaţă. (...) Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este o republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că există nu ştiu ce coroană pe aici... Iertaţi-mă, dar nu prea îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie a României este o fundaţie, tot un ONG de interes naţional", a precizat primul ministru, vineri seara, la România TV.

El a menţionat că membrii Casei Regale pot să închirieze Palatul Elisabeta dacă doresc acest lucru şi că a discutat cu reprezentanţii RAAPPS, pentru a face o ofertă în acest sens.

"De ce să rămână (Palatul Elisabeta, n.r.) în posesia Casei Regale? Pot să îl închirieze dacă doresc. Eu am vorbit la Regia Autonomă a Protocolului de Stat, prin intermediul căreia statul deţine imobilul, să le facă o ofertă de chirie, dacă doresc. Că dacă tot le trebuie, eu înţeleg că au de unde să plătească, că li s-au retrocedat o mulţime de lucruri. De ce să nu dăm palatul Camerei de Comerţ şi Industrii sau la alţi copii ai unor foşti şefi de stat? (...) (Palatul Elisabeta l-a primit, n.r.) în folosinţă Regele Mihai în calitate de fost şef de stat. Punct. Şi încă nişte zeci de milioane pentru partea de funcţionare a palatului şi pentru servicii de suport... Iertaţi-mă... Exagerăm", a mai adăugat premierul Tudose.

Conform prevederilor actuale, drepturile locative, cum ar fi dreptul de a locui în Palatul Elisabeta, nu se vor transfera principesei Margareta, prima pe linia succesorală, odată cu moartea Regelui Mihai. E nevoie de acordul Parlamentului! 

Asta i-a făcut pe Liviu Dragnea şi pe Călin Popescu-Tăriceanu, adică preşedinţii Parlamentului şi ai celor două partide aflate la guvernare, să depună un proiect de lege privind statutul Casei Regale, urmând ca aceasta să aibă parte de mai multe beneficii din partea statului, inclusiv să locuiască în următorii 49 de ani în Palatul Elisabeta?

Potrivit proiectului depus de Tăriceanu şi Dragnea, Casa Regală a României va primi gratuit pentru folosinţă Palatul Elisabeta pentru următorii 49 de ani.

Mai mult, cheltuielile de funcţionare curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, cu adoptarea bugetului prin hotărâre de Guvern, dar cu obligaţia ca şeful Casei Regale să prezinte anual Parlamentului, în scris, un raport de activitate.

Potrivit proiectului, în prezent şefia Casei Regale este deţinută de şeful de stat din perioada 1927-1930, adică Regele Mihai, monarh care a domnit şi între 1940 şi 1947, fiind forţat să abdice la 30 decembrie 1947 de comunişti.

De asemenea, iniţiativa propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia.

20 de posturi noi și sepepiști pentru Margareta și Duda!

Principesa Margareta și soțul ei ar urma să beneficieze de o locuință gratuită, o indemnizație lunară, mașina și paza permanentă asigurate de SPP.

Nu în ultimul rând, prin lege este organizat şi Serviciul administrativ al Casei Regale, numărul maxim al posturilor fiind 20, „inclusiv directorul serviciului administrativ al Casei Regale a României“, fiind vorba de personal contractual, finanţat de la bugetul de stat.

Radu Duda şi apropierea de PSD

De numele lui Radu Duda, devenit în 1999 principele Radu Hohenzollern Veringen Duda, e legată reconcilierea Regelui Mihai cu fostul preşedinte Ion Iliescu, în 2001, dar şi legăturile Casei Regale cu PSD. Tatăl acestuia, Rene Corneliu Duda, fost medic şi profesor al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a fost un apropiat al lui Ion Iliescu încă din perioada regimului comunist.

În 2002, actualul soţ al principesei Margareta e numit în funcţia de reprezentant special al Guvernului pentru promovarea imaginii şi intereselor României în lume. Premier la acea vreme era Adrian Năstase. Duda va rezista însă pe funcţie şi în perioada Guvernului Tăriceanu (2004-2008).

Iar în 2009 a fost aruncat în luptă la prezidențiale...



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…