BOMBĂ în PSD! Un deputat își anunță DEMISIA chiar în timpul ședinței PSD! „Prefer să fiu numit de unii trădător de partid, decât să fiu un trădător de țară și de popor!”

BOMBĂ în PSD! Un deputat își anunță DEMISIA chiar în timpul ședinței PSD! „Prefer să fiu numit de unii trădător de partid, decât să fiu un trădător de țară și de popor!”

BOMBĂ în PSD! Un deputat își anunță DEMISIA chiar în timpul ședinței PSD! „Prefer să fiu numit de unii trădător de partid, decât să fiu un trădător de țară și de popor!” Încă o plecare la vârful PSD: deputatul Octavian Petric trece la partidul lui Victor Ponta. Petric și-a anunțat plecarea pe contul său de Facebook.

Textul integral al postării:

„Dragi sătmăreni și prieteni,

S-au împlinit 23 de ani de când am intrat în politică și în Partidul Social Democrat, dar am decis azi să mă despart de drumul pe care a luat-o partidul. Nu mă mai regăsesc în PSD, un partid care nu mai reprezintă interesele românilor și în care nu mai sunt respectate principiile și valorile în care cred.

În urmă cu 23 de ani am intrat în PSD din dorința de a contribui prin expertiza pe care am acumulat-o în mediul privat la dezvoltarea județului Satu Mare, considerând că toți românii au dreptul la o viață mai bună. Am activat inițial ca simplu membru, am fost apoi 4 mandate consilier județean, iar acum sunt la al doilea mandat de deputat. Am contribuit alături de colegii mei la câștigarea mai multor runde de alegeri și am condus interimar organizația județeană în perioada alegerilor locale din 2016, când am obținut cele mai bune rezultate pe care partidul le-a avut în județul Satu Mare. Am încercat de fiecare data să-mi onorez promisiunile făcute și să fac mai mult decât atât.
Au fost ani frumoși, în care am cunoscut și am legat prietenii alături de colegi minunați, cu care am fost o echipă la bine și la greu, și atunci când am câștigat alegerile, și atunci când le-am pierdut.

Au fost ani în care guvernările PSD și liderii pe care i-am avut au marcat în mod pozitiv parcursul european al României și am fost mândru să fiu parte a unei echipe care privea spre viitor și construia România pe care ne-o doream toți.

Din păcate, în acești ultimi doi ani de când PSD a câștigat alegerile cu un program de guvernare consistent, la nivel parlamentar și public ni se impun 4-5 teme care nu au nimic de a face cu ceea ce am susținut toți în campania electorală. De 2 ani de zile nu se discută decât despre modificarea legilor justiției, a codurilor penale și de procedură penală, despre amnistie și grațiere.

Am încercat de mai multe ori să promovez proiecte legislative pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri care generează locuri de muncă și susține economia, dar acestea nu au fost prioritare pentru conducerea partidului.

Sunt mâhnit că în PSD, un partid în care vocea fiecărui social-democrat se putea face auzită, azi relația dintre conducere și membri este inexistentă. Nu mai poate vorbi nimeni și, dacă cineva îndrăznește să aibă o altă opinie, este pus la zidul infamiei!

În campania electorală, tema principală a programului nostru de guvernare a fost ”creșterea nivelului de trai al românilor„. Dar nivelul de trai a crescut doar pentru unii, nu pentru cei mulți! În schimb, avem o lege a salarizării unitare care a provocat discrepanțe uriașe în societatea românească, nemulțumindu-i chiar și pe cei care au beneficii majore de pe urma acesteia!
La nivel județean, nu pot să accept și să văd cum persoane certate legea, care au boicotat la ultimele alegeri partidul punând candidați împotriva candidaților noștri, revendică funcții în conducerea partidului, se erijează în negociatori în numele PSD și numesc persoane în funcții cheie, cu susținere de la București. Președinte PSD, Liviu Dragnea, cunoaște de mult timp situația de la Satu Mare, dar situația a rămas aceeași. Toxică!
În ansamblu, totul se rezumă la răfuieli, interese personale și de grup!

Pentru toate aceste motive, mă retrag azi din Partidul Social Democrat, urmând ca de luni să-mi depun adeziunea și să activez în grupul parlamentar al Pro România și să contribui alături de colegii mei la relansarea unei stângi autentice, care să reprezinte interesele tuturor românilor și nu doar ale unui grup restrâns.

Voi susține în continuare în Parlament legile care apără interesele românilor, așa cum le-am promovat în campania electorală, și voi vota inițiativele PSD care sunt benefice pentru români.

Cel mai mare regret este că, cel puțin pentru o vreme, nu voi mai fi coleg cu o mulțime de oameni competenți și dedicați, care au reușit să ridice comunitățile lor chiar și atunci când li se împotrivea toată lumea. Le mulțumesc colegilor mei din PSD Satu Mare, cu care de-a lungul anilor am fost o echipă fantastică la bine și la greu. Îi asigur pe primarii și aleșii PSD, pe șefii de organizații, că vom avea în continuare relații la fel de bune și vom colabora pentru a dezvolta comunitățile noastre.

Rămân în continuare un luptător al principiilor de stânga, alături de oamenii care mi-au acordat încrederea și voi încerca, la fel ca și până acum, să nu-i dezamăgesc.

Sper să ne reîntâlnim cu toții, în timp cât mai scurt, sub cupola aceluiași partid de stânga! Să lucrăm împreună pentru români și pentru România!

Până atunci, prefer să fiu numit de unii trădător de partid, decât să fiu un trădător de țară și de popor!”


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...