BOMBA din America! Un miliardar din Filiera Evreiască, pe care DNA vrea să îl aresteze, în spatele afacerilor ginerelui lui Donald Trump

BOMBA din America! Un miliardar din Filiera Evreiască, pe care DNA vrea să îl aresteze, în spatele afacerilor ginerelui lui Donald Trump

Bomba din America! Un miliardar din Filiera Evreiască, pe care DNA vrea să îl aresteze, în spatele afacerilor ginerelui lui Donald Trump. Ginerele președintelui american, Donald Trump a investit peste 190 de milioane de dolari în 2012 în zeci de clădiri de apartamente din Lower Manhattan (East Village, West Village și SoHo) cu ajutorul unui membru al familiei lui Benjamin „Benny” Steinmetz, un miliardar franco-israelian cu afaceri în România și pe care DNA îl vrea arestat, scrie  New York Times.  Știrea, conexată cu alte „întâmplări”, cum ar fi aceea a consultanților israelieni ai PSD și invitația primită de Dragnea de la un important membru al comunității evreiești din SUA la învestirea lui Trump, spune multe despre „spatele” de care bucură Țărănoiul Penal în războiul cu Justiția din România.

Jared Kushner este și consilier prezidențial al socrului său. Jared este căsătorit cu Ivanka Trump.

Miliardarul Benjamin „Beny“ Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein şi Shimon Shevez– fost şef de cabinet al lui Yizhac Rabin apar în dosarul Fermei Bănesa și DNA a cerut arestarea lor, dar aceștia nu au venit în România.

Oamenii de afaceri israelieni Silberstein Tal, Shimon Shevez si Benny Steinmetz au contribuit cu bani pentru ca printul Paul sa poata primi un avans, din partea lui Remus Truica, pentru a accepta sa isi cesioneze drepturile, sustin procurorii DNA, in dosarul Ferma Băneasa.

Jared Kushner a apelat la un partener străin pentru a plăti avansul, a cărui identitate este protejată de companii offshore. New York Times dezvăluie că banii au venit de la un membru al familiei Steinmetz, care şi-a construit averea din comerţul cu diamante în Israel.

Cea mai importantă țintă a lui Steinmetz, a cărei avere se ridică la 3,5 miliarde de dolari, o reprezintă aurul din Apuseni, în special cel de la Roșia Montană. El, împreună cu oamenii de afaceri americani Seth Klarman şi John Paulson controlează compania Gabriel Resources.

Conform România Curată, scrie Flux24 , Remus Truică, fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase și unul dintre bogații României, cu conecțiuni puternice în lumea politică și de afaceri, a dezvoltat afaceri cu Steinmetz. Truică a cumpărat, potrivit România Curată, de pe bursa din Toronto unul dintre pachetele importante de acțiuni corporației care vroia să dea drumul la zăcământul aurifer de la Roșia Montană. Truică apare ca asociat cu 50% în firma BRG Residencial Consulting Services SRL, restul de 50% aparţinând unui offshore din BVI, Riverside Real Estate Corp Ltd din Insulele Virgine Britanice.

Un purtător de cuvânt al companiei Kushner ai ginerelui lui Trump și câțiva reprezentanți ai lui Steinmetz au precizat pentru New York Times că Raz Seinmetz, în vârstă de 53 de ani, se afla în spatele tranzacțiilor lui Jared Kushner. Unchiul său, și cea mai proeminentă figură a familiei, este miliardarul Beny Steinmetz, care este anchetat de autoritățile de aplicare a legii din patru țări. În Statele Unite, procurorii federali investighează dacă reprezentanții firmei sale au mituit oficialități guvernamentale în Guineea pentru a obține o concesiune minieră de miliarde de dolari. În Israel, domnul Steinmetz a fost reținut în decembrie și a fost interogat într-o investigație de mită și spălare de bani. În Elveția și Guineea, procurorii au efectuat anchete similare.

Compania ginerelui lui Trump a făcut achiziții de circa 7 miliarde de dolari în ultimul deceniu, mare parte din bani fiind primiți de la parteneri străini a căror identitate este cunoscută. Luna trecuta, compania sa a anuntat ca a incheiat discutiile cu Anbang Insurance Group, o firma financiara chineza legata de membrii conducerii Partidului Comunist. Acordul dezvăluit pentru prima oară de The New York Times  a ridicat întrebări din cauza condițiilor sale favorabile pentru Kushner.

Beny Steinmetz și-a extins interesele de afaceri în oțel, aur, nichel, petrol și minereu de fier și a construit un imperiu mondial imobiliar, cu proprietăți inclusiv în Londra, New York și Sankt Petersburg. Acum două decenii, el s-a orientat către Rusia devenind un investitor timpuriu în întreprinderile de stat privatizate, în calitate de cofondator al fondului de hedging Hermitage Capital.

Afacerile imobiliare din New York ale ginerelui lui Trump au fost făcute prin Gaia Investments Corporation, cu sediul în afara Tel Avivului, o firmă controlată de locotenenții lui Steinmetz. Unul dintre aceștia, Shlomo Meichor, a fost vicepreședinte pentru finanțe al unei firme de investiții gestionate odată de Raz și Daniel Steinmetz și este directorul a cel puțin trei entități create pentru tranzacțiile lui Kushner.

În urmă cu doi ani, reprezentanții companiei austriece Novomatic au încercat, în secret, să parafeze cu Loteria Română un contract de zeci de milioane de euro privind dotarea cu echipamente de tip videoloterie. Austriecii sunt parteneri de afaceri cu Steinmetz, prin intermediul firmei BSG Investments. Novomatic nu intra direct în afacere, ci printr-un interpus: Novotalica. Aceasta avea ca acționari grupul Novomatic şi o firmă condusă de Steinmetz, Tal Silberstein (foto), fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când acesta din urmă era premier şi consultant al fostului preşedinte Traian Băsescu şi Remus Truică.

De altfel, numele Novotalica era o combinație între Tal (Silberstein) și Novomatic. Steinmetz apare ca inculpat în dosarul retrocedărilor ilegale, alături de Remus Truică, Dan Andronic și Tal Silberstein.

Steinmetz, prin prin subsidiara Seven Hills, a anunțat planuri mărețe pentru piaţa imobiliară din România: 500 de milioane de euro în mai multe proiecte rezidenţiale din România. După achiziţia terenului din parcul Grozăveşti, compania şi-a completat portofoliul cu noi terenuri: patru ha. în Pantelimon (1.000 apartamente), 50 de ha. la Săftica (1.000 vile) şi 100 de ha. la Corbeanca (2.500 vile), două terenuri la Ploieşti (250 apartamente) şi unul de 67 ha. la Braşov (3.000 apartamente).

În stenogramele din Dosarul de la Brașov apare următoarea convorbire între Steinmetz și Truică:

Benjamin Steinmetz: Şi eu sper. Cum a decurs? Când va fi finalul finalului la Băneasa?

Remus Truică: Deci, după cum deja ştii, prietenul lui TAL nu a făcut mai nimic şi am găsit cine este şeful tipului care ar fi trebuit să facă asta şi am descoperit că este de la alt…, care este un bun prieten cu mine şi am găsit acum instrumentele şi mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut şi voi merge eu împreună cu prințul, cu avocaţii şi, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă.

Benjamin Steinmetz: …ce se va întâmpla atunci?

Remus Truică: Nimic. Doar vor semna şi va fi a noastră. Asta e tot. Nu sunt mai mulţi paşi, e doar un pas.

Benjamin Steinmetz: Deci nu trebuie să mai vorbeşti cu cineva, să mai întrebi pe cineva, se termină, e rezolvată?

Remus Truică: Da. Doar de semnat. Asta-i tot. Probabil nu va fi chiar mâine, dar important este să avem o decizie favorabilă mâine.

Un membru grup infracţional …: Deci lipseşte doar o semnătură?

Remus Truică: Exact, doar una.

Un membru grup …. Şi apoi este chiar al nostru? Adică putem începe munca pe teren?

Remus Truică: Da, este 100% al nostru, este ca şi maşina ta, e a ta (RÂDE).

Un membru grup …. Foarte bine. Şi apoi nu trebuie să dăm nimic?

Remus Truică: Adică, va fi probabil o sumă mică pentru aceşti oameni, dar nu mare lucru.








populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!