BOMBA dimineții! Șeful CNAS, REȚINUT de procurorii DNA! Și fostul consilier al lui Maior a fost reținut!

BOMBA dimineții! Șeful CNAS, REȚINUT de procurorii DNA! Și fostul consilier al lui Maior a fost reținut!

Preşedintele CNAS, Marian Burcea, a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul în care se investighează decontări fictive de la instituţie. Surse judiciare spun că una dintre persoanele vizate de ancheta privind decontări fictive de la CNAS ar fi Sergiu Nicolae Ciobanu, fost consilier la SRI, scrie Mediafax.

Sergiu Nicolae Ciobanu a fost adus de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) la SRI de George Maior, fost şef al serviciului, pentru a îi fi consilier. Acesta a părăsit SRI la finalul mandatului de director al lui George Maior.

Cei doi, alături de alte persoane, au dat declaraţii joi la DNA. Conform unor surse judiciare, în acest dosar au mai fost reţinute alte cinci persoane.

Infracţiunile investigate de DNA ar fi fost comise în perioada ianuarie 2016-august 2017, în legătură cu circuitul de decontare a serviciilor de îngrijiri medicale de către Casa de asigurări de sănătate a municipiului Bucureşti, activităţile fiind desfăşurate pe trei paliere. Prejudiciul adus bugetului CASMB este de aproximativ 13.200.000 lei,  cu vătămarea drepturilor legale ale asiguraţilor cărora le-a fost refuzat acest tip de servicii medicale, respectiv asistenţă medicală la domiciliu.

Surse judiciare au precizat pentru Libertatea.ro că fostul consilier al fostului șef al SRI ar fi acuzat de trei acte materiale ale faptei de trafic de influență, în sensul că ar fi promis că poate interveni la factori de decizie din CNAS pentru favorizarea unei firme interesate.

Sursele citate punctează că promisiunea de intervenție se referea la directorul CNAS, Marian Burcea.

Mai precis spun sursele citate, dosarul ar fi fost declanșat de denunțul reprezentantei uneia dintre firmele care dorea să obțină contracte cu casa privind servicii de îngrijire la domiciliu.

Aceasta ar fi explicat procurorilor anticorupție în detaliu mecanismele de fals și fraudare a banilor destinați acestui segment, respectiv cel al îngrijirii la domiciliu.

Aceleași surse afirmă că luni bune denunțătoarea ar fi colaborat cu anchetatorii și ar fi purtat tehnică de înregistrare ambientală, producând astfel probele necesare procurorilor DNA pentru demararea dosarului.
 
 



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri