BOMBĂ! Sevil Shhaideh, AUDIATĂ la DNA!
Fostul ministru Sevil Shhaideh a fost citată pentru astăzi la DNA. Aceasta urmează să vină în fața procurorilor pentru a da explicații în dosarul Belina, începând cu ora 16, informează Antena3. Potrivit unor surse judiciare, Sevil Shhaideh ar fi chemată de procurori pentru i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost finalizată expertiza realizată în dosarul "Belina", urmând ca ea să comunice anchetatorilor dacă are obiecţiuni la aceasta.
Pe 22 septembrie, DNA a anunţat că Sevil Shhaideh este suspectă de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu când era secretar de stat la MDRAP, într-un dosar conform căruia, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.
Potrivit ordonanţei întocmite de procurori, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.