BOMBĂ! Percheziții de AMPLOARE într-un dosar ce VIZEAZĂ Guvernul Ponta! Secretar de stat RIDICAT de procurori!

BOMBĂ! Percheziții de AMPLOARE într-un dosar ce VIZEAZĂ Guvernul Ponta! Secretar de stat RIDICAT de procurori!

Procurorii Parchetului instanţei supreme fac, miercuri, 21 de percheziţii într-un dosar de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată privind acordarea titlurilor de revoluţionar după ce Guvernul Ponta a modificat legea! Procurorii spun că o mare parte din cele 3.505 persoane care au obţinut până în prezent titlul de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” nu îndeplineau condiţiile cerute de lege, avizarea acestora la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari fiind "urmarea directă a oferirii unor sume de bani persoanelor care aveau influenţă asupra membrilor celor două instituţii ale statului".

UPDATE/Premierul Dacian Cioloș îl va demite în cursul zilei de miercuri pe secretarul de stat Adrian Sanda, șeful Secretariatului pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, au precizat surse oficiale pentru AGERPRES.

UPDATE/Secretarul de stat Adrian Sanda, șeful Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluționarilor, a fost ridicat, miercuri, de procurorii Parchetului General și dus la audieri, într-un dosar care vizează acordarea titlurilor de luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Comunicatul Parchetului General:

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influență, cumpărare de influență şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În cursul zilei de astăzi, 16 noiembrie 2016, în baza autorizaţiilor emise de instanţă, sub coordonarea procurorilor, poliţişti din cadrul I.G.P.R.- Direcţia de Investigaţii Criminale, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, I.P.J. Ilfov, I.P.J. Braşov, I.P.J. Bistriţa Năsăud, I.P.J. Caraş Severin şi I.P.J. Vrancea efectuează un număr de 21 de percheziţii domiciliare, atât la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor menţionate mai sus cât şi la sediile unor instituţii publice.

Din probele administrate până în acest moment a rezultat că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 a fost modificată şi completată Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, în sensul introducerii unei noi categorii de revoluţionari şi anume „Luptător cu Rol Determinant” - atribuit celor care în perioada 14 - 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului.

Această modificare legislativă a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari cât şi la nivelul celor două instituţii publice cu atribuţii în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - CPRD şi  Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 - SSPR) a unor persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de „Luptător cu rol determinant” în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente.

Totodată, din analiza probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că mai multe persoane interesate să obțină calitatea de  “Luptător cu rol determinant în Revoluție” au promis, oferit sau dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alții, direct ori indirect, unor persoane din cadrul SSPR și CPRD, care aveau influență sau au lăsat să se creadă că au influență asupra unor funcționari din cadrul acestor instituții cu putere de decizie, pentru a-i determina pe aceștia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri. Persoanele din categoria “Luptător cu rol determinant în Revoluție” beneficiază de drepturi bănești majorate față de ceilalți revoluționari, în sensul că au primit, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluționari, o indemnizație de gratitudine în valoare de 2020 de lei/lunar, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, există date că o mare parte din totalul de 3505 persoane care au obţinut până în prezent titlul de “Luptător cu rol determinant în Revoluție” nu îndeplineau condiţiile cerute de lege, avizarea pozitivă a acestora la nivelul Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 - SSPR sau în urma contestaţiilor depuse la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - CPRD fiind urmarea directă a oferirii unor sume de bani persoanelor care aveau influenţă asupra membrilor celor două instituţii ale statului.

Procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii

4 Foarte interesant!

5 „Un pas foarte mare spre începerea celui de-al Treilea Război Mondial”. Reacția Rusiei după ce Biden a permis Ucrainei să utilizeze rachete americane